Seminar despre traficul de carne vie la Penitenciarul Colibaşi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Deţinuţii au avut ocazia să afle astăzi mai multe informaţii cu privire la traficul de femei şi copiii li care sunt consecinţele exploatării sociale, în cadrul unui seminar susţinut la Penitenciarul Colibaşi.

La sediul Penitenciarului Colibaşi a avut loc astăzi o dezbatere cu tema „Consecinţele exploatării sexuale şi a traficului femeilor şi copiilor”, susţinută de reprezentanţi ai Agenţiei Naţionale Împotriva Traficului de Persoane din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române. Această acţiune a fost prilejuită de sărbătorirea Zilei Internaţionale Împotriva exploatării sexuale şi traficului de femei şi copii.
    Reprezentanţii Agenţiei Naţionale Împotriva Traficului de Persoane  au prezentat celor 44 de  persoane private de libertate participante ( minori, tineri, femei) un film documentar despre  traficul de persoane  şi au împărţit acestora pliante, broşuri şi postere conţinând informaţii despre acest  subiect.
           Principalul scop avut în vedere a fost  dezvoltarea capacităţii de cunoaştere şi dezvoltare şi conştientizare a comportamentelor infracţionale.


Mai multe pentru tine:
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Carmen Brumă îți spune ce să mănânci în post ca să nu te îngrași! „Sunt tot felul de trucuri pe care trebuie să le știi”
Alexandra Căpitănescu va reprezenta România la Eurovision 2026. Cu ce piesă va urca pe scena internațională
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Greu se sătura să facă sex! „E superb! Crezi că am vreo șansă cu el?” Insațiabila Sarah s-a aruncat la picioarele unei celebrități din anturajul lui Trump
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cum prepară Mihaela Bilic sufleu de brânză. Rețeta folosită de medicul nutriționist
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă