Secția de Pediatrie din Curtea de Argeș, complet renovată și modernizată prin donații. „Spitalul trebuie să fie un loc al vindecării, nu al grijilor”

0
Publicat:

Secția de Pediatrie din Curtea de Argeș, veche de peste 40 de ani, a fost redeschisă după o renovare completă, susținută exclusiv din donații.

Secţia de Pediatrie de la Spitalul Curtea de Argeş a fost redeschisă. FOTO: Medici pentru România

Joi, 5 februarie, la Spitalul Municipal Curtea de Argeș a fost inaugurată Secția de Pediatrie, la un an de la începerea lucrărilor de renovare și modernizare. La eveniment au participat reprezentanți ai Asociației Medici pentru România, coordonatoare a proiectului „Pentru copiii noștri”, sponsori, cadre medicale și autorități locale.

Secția de Pediatrie renovată are 50 de paturi, dintre care 15 pentru copiii cu vârsta 0-3 ani și 35 pentru copii între 4-18 ani și aparținători, și o suprafață totală de 1.150 mp. Anual, peste 5.000 de copii beneficiază de serviciile medicale din această secție, iar peste 400 de cadre medicale își desfășoară activitatea aici.

Renovarea a implicat un set amplu de lucrări pentru a transforma spațiul într-un mediu modern, sigur și funcțional:

* Recompartimentarea și reamenajarea completă a tuturor spațiilor, pentru a respecta normele medicale actuale și a facilita circulația personalului și a pacienților;

* Înlocuirea finisajelor interioare și exterioare, inclusiv zugrăveli, pardoseli, plafoane, pentru a crea un mediu curat și plăcut vizual;

* Reabilitarea instalațiilor electrice, termice și sanitare, astfel încât să fie conforme cu standardele actuale de siguranță și eficiență energetică;

* Instalarea unui sistem modern de fluide medicale, care asigură alimentarea cu oxigen și alte substanțe necesare tratamentului pacienților;

* Amenajarea grupurilor sanitare în fiecare salon, pentru creșterea confortului copiilor și aparținătorilor, și dotarea acestora cu mobilier și accesorii moderne;

* Dotarea fiecărei camere medicale cu lavoare și alte elemente esențiale pentru igienă și desfășurarea actului medical în condiții optime;

* Mobilier nou și aparatură medicală de ultimă generație, adaptată pediatriei moderne, pentru a facilita monitorizarea și tratamentul copiilor;

* Crearea unor zone funcționale dedicate personalului medical, inclusiv spații pentru instruire, depozitare și organizarea activităților administrative.

Proiectul „Pentru copiii noștri” nu se opreşte la Curtea de Argeş

Lucrările de renovare şi modernizare de la Secţia de Pediatrie a Spitalului Curtea de Argeş au fost realizat integral din sponsorizări și donații, valoarea totală a investiției depășind 1.000.000 de euro. Printre sponsorii principali se numără LIDL România, Leroy Merlin România, Super Foundation, ING Bank, SN Nuclearelectrica, BTL România și EDP Renewables România, alături de numeroase persoane fizice și companii implicate în comunitate.

„Acest proiect demonstrează că atunci când oameni de bine se unesc în jurul unei cauze, se pot realiza lucruri remarcabile”, a declarat Alexandru Costache, președintele Asociației Medici pentru România.

Alexandru Costache. FOTO: Asociaţia Medici pentru România

„După mai bine de 40 de ani de la construcția spitalului, această secție reflectă standardele pe care ni le dorim pentru medicina din România: modernitate, siguranță și respect pentru pacient.

Le suntem profund recunoscători tuturor celor care au contribuit la realizarea acestui proiect. Fiecare leu donat, fiecare zi de muncă și fiecare gest de susținere au însemnat un pas înainte. Iar acesta nu este un punct final. Cu mare bucurie și emoție, pot spune că în perioada următoare vom anunța un nou proiect de renovare, al treilea proiect din seria «Pentru copiii noștri» prin care ne propunem să continuăm schimbarea în spitalele din România”, a continuat el.

„Renovarea Secției de Pediatrie este modul nostru de a demonstra că «Știi că merită» se traduce prin fapte. Credem că fiecare copil are dreptul la cele mai bune condiții de tratament, iar spitalul trebuie să fie un loc al vindecării, nu al grijilor. Știm cât de important este un spațiu medical modern, în care confortul și siguranța sunt sinonime cu o îngrijire de calitate pentru micii pacienți, în timp ce pentru medici, acestea înseamnă infrastructură adaptată care le permite să se concentreze pe salvarea de vieți”, a spus, la rândul ei, Maria Mihai, Head of Corporate Affairs la Lidl România.

Mathieu Bauduin, CEO Leroy Merlin România, a completat: „Accesul copiilor la servicii medicale sigure și de calitate este o responsabilitate pe care o împărtășim cu întreaga comunitate”.

„Fiecare copil merită acces la îngrijiri medicale sigure și moderne. Sprijinul nostru pentru modernizarea secției de pediatrie arată ce pot realiza parteneriatele solide și sperăm că va inspira mai multe inițiative de acest fel în viitor”, a adăugat şi Augusta Dragic, președinta Super Foundation.

Andreea Gheordunescu, managerul Spitalului Curtea de Argeș, le-a mulţumit tutror celor implicaţi în acest proiect extrem de important nu doar pentru locuitorii oraşului, ci şi pentru cei din zonele limitrofe.

„Finalizarea acestui proiect reprezintă un pas esențial pentru îmbunătățirea calității serviciilor medicale pediatrice oferite în cadrul spitalului nostru. Copiii din Curtea de Argeș și din zonele învecinate vor beneficia de condiții medicale sigure, moderne și adaptate standardelor actuale”, a punctat ea.

Aceasta este a doua secție finalizată în cadrul campaniei „Pentru copiii noștri” derulate de Asociaţia Medici pentru România, după lucrările de renovare şi modernizare a etajului 6 al Spitalului de Pediatrie din Pitești în 2024.

Mai multe pentru tine:
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Trei zodii intră într-o nouă eră a abundenței începând cu 5 februarie 2026. Au parte de oportunități neașteptate, iar viața li se schimbă radical
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cele 3 zodii care au șanse să câștige la LOTO sau să primească o sumă mare de bani, în acest weekend
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine