Scrisoare de mulţumire din partea ISU Argeş către medicii Spitalului Judeţean

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Arhiva

Printr-un gest emoţionant, conducerea Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Argeş îşi arată recunoştinţa faţă de medicii care l-au salvat pe pompierul rănit în incendiul de duminică.

“Comanda Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Cpt. Puică Nicolae al judeţului Argeş, adresează mulţumiri conducerii şi întregului personal cu atribuţii medicale din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă Argeş precum şi echipei formate din dr. BĂDĂNOIU VIOREL, dr. ŞERB DRAGOŞ-ANDREI, dr. SÂRBOIU FELIX, dr. PĂUN CONSTANTIN, care cu profesionalism, promptitudine şi responsabilitate au asigurat  şi soluţionat intervenţia medicală în cazul plutonierului major rănit, în data de 09.11.2013, în timpul unei acţiuni de stingere a unui incendiu.

             Deşi, cu modestia care îi caracterizează, vor afirma că şi-au făcut doar datoria, că orice medic ar fi făcut acelaşi lucru, noi putem contraargumenta că nu doar prin enorma şi dificila intervenţie chirurgicală la care a fost supus colegul nostru, ci şi prin optimismul de care au dat dovadă, ne-au dat speranţa că totul va fi bine.

              Nu mai putem spune decât că asemenea oameni fac cinste întregii comunităţi, nu doar Spitalului Judeţean Argeş.”, se arată în scrisoarea semnată de conducerea ISU Argeş.  

Mai multe pentru tine:
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
O zodie își schimbă destinul la final de iarnă. După o perioadă apăsătoare, scapă de problemele grele și plânge de fericire. Norii se risipesc, iar speranța începe să prindă contur
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
O vedetă de televiziune e desfigurată din cauza unei infecții provocate de implanturile mamare: „Aveam silicon chiar și în ganglionii limfatici. E groaznic să îmbătrânești 20 de ani peste noapte”
Diferența dintre mazărea congelată și cea la borcan. Care e mai sănătoasă
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort