Renault plantează 87.000 de copaci la Centrul Tehnic Titu

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Angajații Renault au plantat 800 de copaci la Centrul Tehnic de la Titu

Peste 100 de angajaţi ai RTR au participat sâmbătă, 19 noiembrie 2011, la plantarea a peste 800 de copaci la Centrul Tehnic Titu, într-o acţiune de voluntariat. Evenimentul a demarat operaţiunea de plantare a peste 87.000 de copaci în zona pistelor din centru, ca parte a responsabilităţii pe care RTR şi-o asumă faţă de protecţia mediului înconjurător.

Centrul Tehnic Titu prinde rădăcini cu ajutorul angajaţilor. Odată cu finalizarea reţelei de piste de la Centrul Tehnic Titu în octombrie 2011, RTR demarează o amplă operaţiune de plantare în centrul de încercări. Peste 87.000 de copaci vor fi plantaţi în zona pistelor, pentru a reduce poluarea atmosferică şi sonoră generată de vehiculele testate, dar şi pentru a asigura confidenţialitatea zonei.

Primele sute de copaci au fost plantaţi sâmbătă, 19 noiembrie 2011, de peste o sută de voluntari dintre angajaţii RTR din Bucureşti, Mioveni şi Titu. Solidari cu viziunea RTR de dezvoltare durabilă, ei şi-au lăsat amprenta pe viitorul centrului.  

Centrul Tehnic Titu şi mediul înconjurător
Pe toată durata construcţiei Centrului Tehnic Titu, şantierul a respectat cu stricteţe normele naţionale şi europene privind protecţia mediului înconjurător.

La fel ca toate celelalte locaţii industriale ale Renault, Centrul implementează un sistem de management al mediului foarte exigent şi va solicita certificarea ISO 14001 în 2012.

Politica de protecţie a mediului înconjurător a Centrului Tehnic Titu se conturează în jurul ideilor de prevenire a poluării, de sensibilizare atât a personalului propriu cât şi a prestatorilor, precum şi de îmbunătăţire continuă a performanţelor de mediu. Pe parcursul primului an de exploatare, a fost pus la punct şi un sistem de colectare selectivă a deşeurilor.

Centrul Tehnic Titu
Inaugurat pe 15 septembrie 2010, Centrul Tehnic Titu are ca misiune realizarea unei părţi din testele de vehicule şi organe mecanice concepute de birourile de proiectare ale Grupului Renault. Parte integrantă a Renault Technologie Roumanie şi a dispozitivului de inginerie al Grupului Renault din România, Titu vine în completarea centrelor de la Aubevoye şi Lardy (Franţa).

Centrul Titu cuprinde bancuri de încercări, destinate vehiculelor întregi şi componentelor. Ele permit recrearea unor condiţii de funcţionare extreme: rezistenţa la frig, simulator de expunere la soare, cabină de ploaie etc.

Pentru a analiza comportamentul vehiculelor au fost construite şi nouă tipuri de piste, cu o lungime totală de peste 30 de km, finalizate în luna octombrie 2011. Pista rapidă, pistele deformate, zona de proiecţie sub caroserie sau zonele de apă reproduc condiţiile de rulare ale maşinilor din lumea întreagă.

Renault Technologie Roumanie, centru de Inginerie Regională al Renault

Renault Technologie Roumanie (RTR) este centrul de Inginerie Regional Renault responsabil de dezvoltarea gamei Logan la nivel mondial şi, în special, de adaptările proiectelor fabricate şi comercializate pe pieţele regiunii Euromed.

În prezent, aproximativ 2500 de ingineri lucrează în cadrul RTR pentru a proiecta şi adapta modelele Dacia şi Renault pe diverse segmente vehicul sau mecanică.

La Mioveni, RTR asigură suportul tehnic pentru uzină şi pentru furnizorii acesteia. La Bucureşti, birourile de studii dezvoltă şi adaptează proiecte de vehicule pe platforma Logan, pentru a răspunde aşteptărilor clienţilor din regiune. La Titu, Centrul Tehnic asigură încercări pentru vehiculele şi organele mecanice dezvoltate de birourile de studii ale Grupului Renault.

Comunicat de presă

Mai multe pentru tine:
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Traumele prin care a trecut Maria, fiica adoptată a lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. După abandonul familiei, a fost la un pas de a fi adoptată, dar iarăși abandonată: „A avut și probleme de sănătate”
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Kate Middleton, superbă alături de Prințul William la un eveniment major. Motivul pentru care a apărut alături de familia regală
Horoscop 10 martie. Scorpionii fac o greșeală, Capricornii ar putea câștiga mai mulți bani
Cum se prepară salata de ciuperci cu maioneză de post. Rețeta împărtășită de Maica Alexandra de la Mănăstirea Chiroiu. Video
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată