Procurorul care cere demisia lui Tudorel Toader: „Pentru păstrarea reperelor mele morale, simt nevoia să fac măcar asta“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Antonia Diaconu are o experienţă de peste 11 ani ca magistrat FOTO: Denis Grigorescu

Antonia Diaconu, procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Piteşti şi fost prim-procuror al Parchetelor de pe lângă Judecătoria Piteşti şi Judecătoria Topoloveni, a postat pe contul de Facebook un text legat de ultimele acţiuni ale ministrului Tudorel Toader, text în care la final cere demisia ministrului Justiţiei.

Cu o experienţă de peste 11 ani ca magistrat şi fost procuror DIICOT şi DNA, Antonia Diaconu a comentat pe contul de Facebook ultimele afirmaţii ale lui Tudorel Toader.

”Ministrul justiţiei anunţă că va chema procurori la MJ să-i întrebe de ce au răspuns unor invitaţii venite de la ambasade. Ministrul justiţiei anunţă epurări în DNA. Ministrul justiţiei îndeamnă condamnaţii penal să se pregătească de formularea de cereri de revizuire în baza unor reglementări ce vor intra în vigoare în viitor.

Ministrul justiţiei cere instanţelor să ia măsuri pentru respectarea egalităţii armelor, asta constând în accepţiunea domniei sale în poziţia fizică a procurorului în sala de judecată. Între noi fie vorba, în majoritatea instanţelor din ţara, biroul procurorului este la acelaşi nivel cu cel al avocatului sau apropiat, în funcţie de structura sălii, condiţiile de desfăşurare a şedinţelor nefiind dintre cele mai bune, chiar deloc, dar asta nu preocupă. Pe de altă parte, egalitatea armelor se referă la instrumentele procedurale şi la echilibrul participanţilor, dar e tentant să mai poţi umili nişte oameni incomozi.

Ministrul justiţiei ameninţă voalat Procurorul general al României şi Preşedintele Înaltei Curţi.

Ministrul justiţiei anunţa că va afla despre cele 300 de dosare privind magistraţii, existente la DNA, se va interesa de structura acelor magistraţi, presupune că majoritatea sunt judecători, presupune că majoritatea sunt de penal şi apoi anunţă că va face evaluări.

Ce nu spune domnul ministru este că dosare cu magistraţi sunt la toate cele 15 Parchete de pe lângă Curţile de Apel din ţara, dar ne e mai bine să vorbim despre cele de la DNA pentru că la anumite televiziuni suntem adoraţi şi nu ni se pun întrebări incomode. E posibil că dosarele de la curţile de apel să fie mai multe sau mai puţine. Dacă un magistrat are formulată împotriva sa o plângere penală nu înseamnă că are probleme cu legea. Într-un dosar sunt cel puţin două părţi, la sfârşit una e nemulţumită, uneori dintre acestea unele aleg să formuleze plângeri penale magistraţilor. De cele mai multe ori, fără temei. E o ţara liberă, încă. E voie să faci plângeri penale”, scrie procurorul Antonia Diaconu, care postează constant texte legate de nemulţumirile privind actele de justiţie

Domnul ministru nu face niciun serviciu justiţiei pe care ar trebui să o susţină”

Tot procurorul Antonia Diaconu mai precizează în postarea sa pe Facebook: ”Într-o ţară în care toată lumea se judecă cu toată lumea, vă daţi seama că se strâng ceva plângeri. Asta nu înseamnă că magistraţii sunt corupţi, că respectivele dosare sunt instrumente de şantaj faţă de judecătorii din penal, că e un nou fenomen privind infracţionalitatea magistraţilor care trebuie combătut. Şi apoi sunt sigură că domnul ministru ştie diferenţa dintre un dosar în care cercetările se fac “în rem” şi dosarele în care există suspecţi sau inculpaţi.

De ce anume face domnul ministru toate aceste afirmaţii, nu înţeleg. Nu face niciun serviciu justiţiei pe care ar trebui să o susţină.

Din punctul meu de vedere pot să pun concluzii din spatele sălii de judecată şi să mă dau eventual şi jos de pe tocuri când fac asta, dar, hai să fim sinceri şi corecţi, manipularea ar trebui să înceteze, mai ales la acest nivel.

Cred că e timpul să cerem demisia domnului ministru. Ştiu că nu se va întâmpla, dar pentru păstrarea reperelor mele morale, simt nevoia să fac măcar asta”.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Trei zodii intră într-o nouă eră a abundenței începând cu 5 februarie 2026. Au parte de oportunități neașteptate, iar viața li se schimbă radical
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele 3 zodii care au șanse să câștige la LOTO sau să primească o sumă mare de bani, în acest weekend
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine