Primarul comunei Albota a trimis  trei miei într-un maxi-taxi la Bucureşti ziaristului Florin Paraschivescu ca să nu mai scrie articole denigratoare

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Florin Paraschivescu este acuzat de şase infracţiuni de şantaj

Miercuri 25 mai, la Judecătoria Piteşti a avut loc un nou termen în procesul  în care Florin Paraschivescu, fostul patron de la ziarul Atac de Argeş, este acuzat de şase infracţiuni de şantaj şi una de tâlhărie, printre persoanele vătămate care s-au constituit părţi civile numărându-se primarii de la Mioveni, Albota şi Bascov, precum şi Benone Lazăr, patronul celei mai mari companii de transport din România-International Lazăr Company

Paraschivescu şi colaboratorii săi au scris zeci de articole denigratoare la adresa mai multor oficiali din Argeş. Pentru că i-a fost defăimată imaginea, primarul Ion Georgescu de la Mioveni s-a constituit parte civilă în proces cu suma de 100.000 de euro.

Prezent în sală, primarul Ion Georgescu de la Mioveni a fost foarte vehement la adresa lui Florin Paraschivescu (foto). După ce a prezentat instanţei mai multe imagini suprinse de către o cameră de supraveghere din Mioveni în care se vede clar cum Paraschivescu scoate teancuri de ziare (cu articole denigratoare la adresa primarului) pentru a le distribui, Georgescu a răbufnit la adresa fostului patron de presă: „Ce făceai cu portbagajul plin de ziare? Nu ţi-e ruşine?”. Georgescu a mai întrebat cine l-a pus pe Paraschivescu să scrie, însă preşedintele completului de judecată a precizat că fostul patron de la Atac de Argeş a spus că va da declaraţii la finalul cercetării judecătoreşti.

Există însă mari bănuieli că în spatele articolelor denigratoare ar fi chiar Florin Tecău, preşedintele Consiliului Judeţean Argeş. Şi asta pentru că într-o declaraţie dată la Poliţie acum patru luni, Florin Paraschivescu a spus: „Precizez că eu am reînfiinţat ziarul «Atac de Argeş» la solicitarea numitului Tecău Grigore Florin, preşedintele Consiliului Judeţean Argeş, care dorea să-i fie spălată imaginea, care făcuse obiectul unor articole denigratoare publicate într-un ziar. Practic, numitul Tecău Florin mi-a solicitat să public articole pozitive la adresa acestuia şi articole negative la adresa unor anumite persoane, indicate de el.”

Patronul celei mai mari companii de transport din România va fi adus cu mandat la următorul termen al procesului

Instanţa a stabilit ca la următorul termen al procesului, ce va fi pe 22 iunie, omul de afaceri Ion Lazăr să fie adus cu mandat. Asta după ce la primele două convocări acesta a lipsit.

Lui Florin Paraschivescu i-a fost deschis dosar penal după ce primarul Ion Dumitru de la Albota l-a denunţat, nemaisuportând presiunile acestuia şi atacurile din ziar la adresa familiei. Ion Dumitru i-a dat lui Paraschivescu în perioada 2010-2012 un porc, trei miei şi materiale de construcţii pentru ca să nu mai apară articole denigratoare la adresa sa.

Audiată ca martor în cadrul procesului, Steluţa Chiriţă, fost jurnalist la ziarul Atac de Argeş, a declarat că în 2011 a fost la firma familiei primarului de la Albota, de unde a luat trei miei tranşaţi înainte de Paşte pentru a îi trimite lui Paraschivescu. Inedit este modul în care mieii-„atenţii” au ajuns la fostul patron de la Atac de Argeş: Steluţa Chiriţă i-a pus într-un maxi-taxi care mergea la Bucureşti, iar în Capitală Florin Paraschivescu a luat animalele tranşate dintr-o staţie.

Mai multe pentru tine:
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
A meritat iubirea lor? Prinţul e pe punctul de a-şi pierde tronul din cauza scandalului iscat de ea
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Marina Almășan, la Judecătorie de mână cu noul iubit, Sorin Mărcuș: „A vrut s-o susțină în caz că venea Georgică Cornu” De ce a lipsit omul de afaceri timișorean de la ultima înfățișare
Ce s-a întâmplat cu fiica prezentatoarei Teo Trandafir. Maia împlinește 22 de ani și apare extrem de rar în public FOTO
Destinații subestimate din Europa și mai puțin aglomerate. O americancă spune că s-ar întoarce oricând: „Am fost imediat fermecată”
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate