Preţul carburanţilor în România, anchetat de Consiliul Concurenţei. „Dacă dăm la o parte taxarea guvernamentală, tarifele sunt peste media europeană“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Oficialii Consiliului Concurenţei desfăşoară o analiză complexă a pieţei de carburanţi din România. Unul dintre principalele obiective ale investigaţiei este de a afla cum se formează preţul la pompă al benzinei şi motorinei.

Inspectorii instituţiei au declanşat ancheta din oficiu la începutul anului 2017, având în vedere „rigiditatea observată a preţurilor la comercializarea cu amănuntul a carburanţilor în România“. „Acest fenomen a fost constatat din evoluţia comparativă a preţurilor practicate în România şi a mediei preţurilor la nivel european, dar şi din felul în care au evoluat preţurile interne raportat la modificările cotaţiilor internaţionale la produsele petroliere“, explică Bogdan Chiriţoiu, preşedintele Consiliului Concurenţei.  

Oficialii instituţiei au solicitat companiilor care activează pe piaţa de profil să trimită date şi informaţii referitoare la factorii care influenţează nivelul preţurilor la distribuţia cu amănuntul pentru carburanţii auto, dar şi cu privire la alte aspecte, cum ar fi stocurile minime.

Preţ de bază ridicat



„România are unele dintre cele mai mici preţuri din Uniunea Europeană la pompă, ceea ce este un lucru bun, dar acest lucru bun este datorat faptului că taxele percepute de statul român sunt mai mici decât în alte ţări. Dar dacă dăm la o parte taxarea guvernamentală, atunci preţurile sunt peste media europeană, atât la benzină, cât şi la motorină. Trebuie să înţelegem de ce se întâmplă acest lucru şi cum am putea face ca preţurile fără taxe să fie ceva mai mici decât media europeană“, adaugă Chiriţoiu (foto sus).

Stadiul proiectului privind Monitorul preţurilor carburanţilor este aproape de final. În această perioadă se derulează procedurile de achiziţii publice pentru a selecta firma ce va implementa două proiecte- Monitorul preţurilor carburanţilor şi de Monitorul preţurilor la alimente, ambele urmând să fie operaţionale la începutul anului viitor.

Platforma online, ce va fi funcţională la începutul lui 2019, va afişa în timp real preţurile pentru toate tipurile de carburanţi (benzină şi motorină) practicate în reţelele OMV, Petrom, Rompetrol, Mol, Lukoil, Socar şi Gazprom din toată ţara.

“Pentru realizarea acestei platforme trebuie creată o bază de date care să conţină lista tuturor companiilor care comercializează carburanţi, amplasarea geografică a benzinăriilor deţinute de fiecare, tipurile de carburanţi (benzină şi motorină) comercializate în fiecare benzinărie, preţurile la pompă practicate”, spune Bogdan Chiriţoiu, preşedintele Consiliului Concurenţei.

Mai multe pentru tine:
Tragedia ascunsă de la Castelul Corvinilor. Mesajul sfâșietor lăsat în piatră pe limbă de moarte. Blestem sau legendă?
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Sfatul Reginei Elisabeta pentru Kate Middleton înainte de a se căsători cu Prințul William, cel care a devenit soțul ei „încăpățânat”
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cine este și cu ce se ocupă Alina, văduva lui Gabriel Cotabiță. Cum a început povestea de iubire cu artistul: „După concert, i-am dat un mesaj pe Facebook”