Povestea generalului român pe care Hitler l-a vrut mort. Cum a reuşit să scape de Gestapo şi să se refugieze în SUA
0General în Al Doilea Război Mondial şi ambasador în Japonia şi China, Gheorghe Băgulescu a avut o carieră impresionantă. După abdicarea regelui în 1940, Băgulescu a fost contactat pentru a prelua şefia statului, însă a refuzat ferm.
Născut în localitatea Flămânda-Teleorman în 1886 şi având strămoşii din zona Florica-Ştefăneşti (Argeş), Gheorghe Băgulescu a participat la Primul Război Mondial ca ofiţer al armatei române, fiind decorat pentru faptele de arme cu cea mai înaltă distincţie militară românească, Ordinul Mihai Viteazul.
Între 1935-1939 a fost ataşat militar şi aero-naval al României la Tokio, Japonia.
După cum spune profesorul de istorie Constantin Vasilescu, ”Un mare iubitor al Japoniei, Gheorghe Băgulescu a publicat în 1936 un roman în trei volume, cu titlul "Suflet japonez", în care a prezentat în mod magistral Japonia feudală şi a fost recompensat cu premiul Academiei de Ştiinţe nipone pentru „cel mai bun roman despre japonezi scris de un străin”.
Romanul a fost tradus în franceză, engleză şi japoneză, provocând reacţii impresionante în Japonia. Fin şi profund cunoscător al civilizaţiei japoneze, scrie, cu mult înaintea lui James Clavell, această trilogie - Suflet japonez - despre epoca de onoare, demnitate şi înflorire a spiritului nipon”.
Decorat de împăratul Japoniei
Pentru “servicii eminente aduse în relaţiile bilaterale”, Împăratul Japoniei, Hirohito, i-a decernat înaltul ordin “Tezaurul Sacru”, clasa a III-a, în 1939. Tot ca urmare a publicării acestei cărţi, a fost, la vremea aceea, singurul străin primit în rândurile Academiei Naţionale a Japoniei.
Revenit în România în 1939, şi-a dat demisia din armată, în semn de protest faţă de instituirea dictaturii personale a regelui Carol al II-lea. Când acesta a abdicat, a fost reprimit în armată, fiind avansat la gradul de general. La scurt timp după abdicarea lui Carol al II-lea, Gheorghe Băgulescu a fost contactat de mai mulţi oficiali pentru a prelua şefia statului, însă a refuzat această ofertă.
În 1941, Ion Antonescu i-a propus lui Gheorghe Băgulescu să fie numit ministru de Interne, însă a refuzat şi această propunere.
”La scurt timp după ce l-a refuzat pe Antonescu, Gheorghe Băgulescu a fost retrimis în Japonia, de această dată ca ambasador. A stat acolo până în 1943, când şi-a manifestat dezacordul faţă de război şi de regimurile totalitare şi a intrat în conflict cu autorităţile japoneze. Chiar dacă se află la mii de kilometri de Europa, în misiunea diplomatică a unei ţări aliate ăntr-o ţară ce întregea Axa Roma-Berlin, generalul Băgulescu a exprimat tranşant idei antinaziste, fapt ce atrage dupa sine trimiterea sa în China, cu interdicţia de a mai lua legatura acolo cu lumea diplomatică, mişcările fiindu-i strict supravegheate. Mai mult, Băgulescu a avertizat autorităţile din ţară cu privire la planurile de sfârtecare a României. Iar de acţiunile sale antinaziste a aflat şi Hitler. Motive pentru care în 1943, la ordinul lui Hitler, Gestapo organizează un atentat (comis chiar de unul dintre angajaţii Legaţiei) la viaţa lui Băgulescu. Acesta a reuşit să scape cu viaţă şi a fugit în Statele Unite cu ajutorul unor diplomaţi elveţieni aflaţi în China. După câţiva ani a plecat din S.U.A. în Franţa, stabilindu-se la Nisa”, spune istoricul Constantin Vasilescu.
În 1950, Gheorghe Băgulescu l-a cunoscut pe primarul localităţii Menton şi a lăsat colecţia sa de artă orientală acestei localităţi. La Muzeul Carnoles des Beaux-Arts din Menton, se află la ora actuală 683 de stampe şi 56 de kakemono-uri. În semn de recunoştinţă, a primit titlul de „Cetăţean de onoare al oraşului Nisa”.
O mare parte a colecţiei de stampe japoneze şi orientale ale Muzeului Naţional de Artă din Bucureşti este alcătuită din donaţiile făcute de către Gheorghe Băgulescu, care a strâns artefactele în timpul şederii sale în Japonia şi Extremul Orient.
Gheorghe Băgulescu s-a stins din viaţă la Nisa în 1963. În testamentul pe care l-a lăsat, Gheorghe Băgulescu a specificat dorinţa de a fi repatriat după moarte la Ştefăneşti, în Argeş, dorinţă ce până acum nu a fost îndeplinită.