Piteşti: Penescu vrea să mute echipa la Mioveni

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Patronul clubului FC Argeş spune că alb-violeţii nu vor mai juca la Piteşti din sezonul următor.

Aflată în lupta pentru promovarea în Liga I, FC Argeş intenţionează să se mute de la Piteşti la Mioveni. Decizia îi aparţine patronul Cornel Penescu care este nemulţumit că autorităţile locale vor să-l oblige din sezonul următor să plătească 370 de milioane de lei vechi chirie pentru folosirea stadionului „Nicolae Dobrin”, aflat în patromoniul Consiliului Local Piteşti. Până în prezent, FC Argeş a jucat gratis pe arena care poartă numele celui mai mare fotbalist român din toate timpurile, conducerea clubului suportând lunar doar costul utilităţilor. Iniţial, Cornel Penescu s-a orientat către Rm. Vâlcea, însă după mai multe tatonări a găsit înţelegere la Mioveni. „ Nu puteam să lăsăm pe FC Argeş să joace în alt judeţ. Am discutat zilele trecute cu domnul Cornel Penescu şi ne-am înţeles. Este hătărât să mute echipa. Mi-a spus că nu mai există cale de întoarcere şi că FC Argeş nu va mai juca la Piteşti începând cu sezonul următor”, spune primarul oraşului Mioveni, Ion Georgescu. FC Argeş şi-a depus deja dosarul de licenţiere pentru arena pe care joacă Dacia, şi conform înţelegerii cu autorităţile de la Mioveni, va plăti o chirie de 40 de milioane de lei vechi. „ Vor plăti 40 de milioane de lei pentru fiecare meci pa care- l vor juca pe stadionul Municipal din Mioveni. În costul chiriei intrî şi un antrenament pe săptămână”, precizează primarul Ion Georgescu.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Boala necruțătoare care l-a răpus pe Eric Dane. Destinul actorului din „Grey’s Anatomy”, frânt la 53 de ani
O zodie trage lozul câștigător în martie 2026. Universul îi deschide toate ușile, după o perioadă lungă de încercări și lacrimi
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
De ce pielea capătă un miros specific după vârsta de 40 de ani, chiar dacă faci și 3 dușuri pe zi. Ce alimente trebuie să consumi?