Piteşti: Nou-născut ars de o asistentă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

O fetiţă în vârstă de doar o zi a fost transportată de urgenţă în această dimineaţă la spitalul de copii Grigore Alexandrescu din Bucureşti, după ce a suferit arsuri la secţia de Neonatologie a Spitalului Municipal Câmpulung.

O asistentă care a vrut să încălzească bebeluşul a pus lângă trupul acestuia o sticlă cu apă caldă. Nou-născutul a suferit astfel arsuri de gradele III şi IV la cotul şi şoldul stâng, pe 3% din suprafaţa corpului.


"Este vorba de o fetiţă născută normal, în urmă cu 24 de ore, care prezintă arsuri profunde, pe cotul stâng şi şoldul stâng, provocate prin încălzirea cu o sticlă de apă caldă, pusă în pătuţ de o asistentă din cadrul secţiei de Neonatologie de la Spitalul Municipal Câmpulung.

Bebeluşul nu a fost trimis la Bucureşti pentru că avea viaţa pusă în pericol, ci pentru a preîntâmpina o situaţie gravă", a declarat dr. Anca Alexandrescu, director coordonator DSP Argeş.


Direcţia de Sănătate Publică Argeş a deschis o anchetă la spitalul Câmpulung, acolo unde conducerea demarat la rândul său o anchetă internă pentru a afla cine se face vinovat.


Micuţa, însoţită de mama sa, Ana Maria Marin 18 ani din comuna Mihăişti, a fost transportată cu ambulanţa la Bucureşti unde a primit îngrijiri medicale la Secţia de Chirugie Plastică de la Spitalul Grigore Alexandrescu, acolo unde medicii i-au curăţat arsurile. Starea micuţei este stabilă.

Părinţii fetiţei sunt şocaţi de cele întâmplate. "Copilul s-a născut perfect sănătos. Am aflat de la mama ei ce s-a întâmplat. Asistena nu mi-a spus nimic. am cheltuit o groază de bani cu naşterea, peste 10 milioane", a spus Narcis Marin, tatăl fetiţei.

Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Zodii binecuvântate de Dumnezeu în următoarele 2 luni. De ce vor avea parte acești nativi
Venită parcă din basme, e prințesa europeană care a cucerit Gala Premiilor Nobel. A strălucit în rochie de zână, cu o tiara deosebită
Scandal uriaș în Corbeanca. Copiii primesc mâncare de la firma consiliului local la un preț peste lege. Părinții, obligați să semneze contracte. Firma a funcționat fără autorizație de catering: „Își bat joc de copii”
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Ce spune despre România un vlogger american ce a fost arestat în Rusia: Nu există nimic similar!
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Irinel Columbeanu s-a botezat, înainte de Sărbători. Fostul milionar și-a schimbat religia la 68 de ani: „E cea mai importantă decizie din viața lui”