Piteşti: Bucăţi de istorie pe drumul de la Curtea de Argeş la Bâlea Lac

0
Publicat:
Ultima actualizare:

O excursie pe Argeş în sus. Mânăstirea Curtea de Argeş şi Cetata Poienari sunt cele mai frumoase monumente pe care le puteţi vizita pe acest traseu.

“Pe Argeş în jos, / Pe un mal frumos, / Negru-vodă trece / Cu tovarăşi zece, / Nouă meşteri mari, / Calfe şi zidari, / Şi Manole, zece, / Care-i şi întrece. “

Aşa începe balada populară culeasă de Vasile Alecsandri care povesteşte legenda Mânăstirii Curtea de Argeş. La 36 de kilometri de Piteşti se află impresionantul monument de arhitectură, încărcat de istorie.


Dacă treci prin oraşul Curtea de Argeş e şi păcat să nu vizitezi mânăstirea, ctitorită de Neagoe Basarab, pe locul vechii Mitropolii a Ţării Româneşti. Impozanta construcţie care poartă hramul “Adormirea Maicii Domnului” a fost construită în anul 1526 şi este aşezământ episcopal. Tot aici se află şi paraclisul cu hramul “Sfânta Muceniţă Filofteia”.

Fântâna Meşterului Manole

Conform legendei, meşterul Manole a construit mânăstirea cu preţul propriei vieţi şi a soţiei sale, pe care a zidit-o între pereţi, după care fiindu-i luate scările, şi-a confecţionat aripi din şindrilă şi a zburat câţiva zeci de metri, prăbuşindu-se la pământ. În locul unde a căzut a apărut o fântână.

Pornind din Curtea de Argeş, pe DN 7C, spre Barajul Vidraru, în comuna Arefu, sus pe creasta muntelui, se află ruinele cetăţii Poinari, strâns legată de numele lui Vlad Dracul. Menţionată pentru prima dată în 1453, fortificaţia era consolidată cu ziduri groase şi turnuri de apărare.

Pentru a ajunge la ruine trebuie să urcaţi nu mai puţin de 1480 de trepte, însă peisajul superb merită efortul, de pe vârful muntelui putând fi admirate satele, pădurile şi munţii.

Valea lui Stan

După ce treceţi de barajul Vidraru, contruit pe râul Argeş, urcând pe Transfăgărăşan, în dreptul unei curbe mari, de 180 de grade, începe Valea lui Stan. Poteca ne conduce către un pârâu cu cascade superbe, de până la 35 de metri înălţime.

Cheile formate de apă în stâncă sunt greu de parcurs şi adeseori veţi fi nevoiţi să urcaţi scări metalice şi să vă ţineţi de cablurile amplasate pe roci.

Continuând drumul spre Bâlea Lac veţi urca pe cărarea care vă duce spre nori. DN7 C este a doua cea mai înaltă şosea din ţară, după Transalpina. Străbătând Munţii Făgăraş veţi putea admira toată frumuseţea lor, oglindită în luciul lacului Vidraru.

Aproape de intrarea în ultimul tunel se află cascadea Bâlea, situată la o altitudine de 1234 de metri şi având o cădere de 60 de metri. După ce treceţi de tunel veţi ajunge putea vedea în stânga drumului Lacul glaciar Bâlea.

Rezervaţia naturală cuprinde plante şi animale ocrotite, printre acestea numărându-se floarea de colţ, capra neagră şi acvila de munte. Dacă decideţi să rămâneţi peste noapte aici pentru a vă bucura cât mai mult timp de peisajul superb, vă puteţi caza la cabana Bâlea, aflată chiar pe malul lacului, la preţuri începând de la 100 de lei pe noapte de persoană.


Mai multe pentru tine:
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cele 70 de ore decisive din istoria României. Momentul în care țara noastră putea fi invadată și dezmembrată de ruși, turci și austrieci
Practicile sale sexuale au îngenuncheat monarhia. ”Prințul pervers” șochează cu un nou tupeu maxim
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Dani Oțil a găsit un teanc de bani în parcare: „Să-mi iau ceva frumos de 1–8 martie?” Ce credeți că a făcut
Horoscop săptămâna 28 februarie - 6 martie. Cele 4 zodii care vor fi protejate de Dumnezeu până de Ziua Femeii
Cinci zodii cunosc succesul în martie. Dau lovitura pe mai multe planuri
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă