Piteşti: Asistenţa Medicală şi Ştiinţele Economice, cele mai căutate specializări

0
Publicat:
Ultima actualizare:

La Facultatea de Ştiinţe Economice s-au înscris 805 candidaţi pe cele 102 locuri subvenţionate de stat. În topul specializărilor conduce detaşat Asistenţa Medicală, la care au concurat pentru un loc la "fără taxă" 22 de înscrişi.

Admiterea de vară s-a încheiat astăzi la Universitatea de Stat din Piteşti. Candidaţii au avut la dispoziţie două săptămâni pentru a se decide la care dintre cele 11 facultăţi vor să devină studenţi.

Numărul total al înscrişilor a ajuns la 3.732, această cifră fiind, însă, cea mai mică din ultimii ani.

De astăzi au început înmatriculările, iar reprezentanţii instituţiei de învăţământ se tem că numărul studenţilor va scădea la jumătate până la data limită de 31 iulie.

„Mulţi dintre ei s-au înscris şi la noi, dar şi la facultăţi din Bucureşti, de exemplu, la care vizează doar locurile fără taxă. Şi dacă în Capitală intră pe subvenţie, la noi nu mai vin“, explică profesorul Gheorghe Bănică, cancelar al Universităţii.

În plus, taxele mari de şcolarizare pe care le găsesc la stat îi fac pe cei declaraţi admişi la cu taxă să se îndrepte către universităţile particulare, care îi atrag cu „biruri“ mai mici.

Cei mai mulţi studenţi, la Ştiinţe Economice
În topul preferinţelor absolvenţilor de bacalaureat sau al celor care tind spre cea de-a doua facultate se află, şi în acest an, Facultatea de Ştiinţe Economice, la care s-au înscris 805 candidaţi. Pe locul doi se află Facultatea de Ştiinţe (cu specializările Ştiinţele naturii, agricole, Inginereşti şi Sănătate), cu 587 de înscrişi, pe trei Facultatea de Ştiinţe Juridice şi Administrative, cu 388 de doritori. Locul patru este ocupat de Facultatea de Ştiinţe Socio-Umane, cu 355 de candidaţi, iar pe locul cinci cu 353 de înscrişi, figurează Facultatea de Mecanică şi Tehnologie.

În ceea ce priveşte cea mai slabă cifră, aceasta a fost înregistrată de Facultatea de Matematică-Informatică, la care vor să studieze doar 72 de candidaţi.

22 pe un loc la Asistenţă Medicală
În topul specializărilor, conduce detaşat Asistenţa medicală generală, la care s-au „bătut“ pe un loc 22 de candidaţi.

 „Cei de la această specializare fac patru ani de studii, iar diploma pe care o obţin la sfârşit este una de licenţă, nu de absolvire, cum se practică la şcolile postliceale de profil. Un motiv în plus ar fi că aceşti absolvenţi îşi pot găsi uşor de lucru, nu neapărat în ţară, dar şi în străinătate, unde sunt foarte bine plătiţi“, explică Gheorghe Barbu, rectorul Universităţii de Stat din Piteşti.

După Asistenţa Medicală, urmează în topul celor mai căutate specializări Pedagogia primară şi preşcolară, cu 11 candidaţi pe un loc subvenţionat, Psihologia, cu opt doritori pe un loc şi Ecologia şi protecţia mediului, la care 6 candidaţi s-au întrecut pentru un loc la „fără taxă“, iar la Teologie pastorală s-au întrecut 4 candidaţi pentru un post subvenţionat de student.


Topul celor mai căutate specializări


Asistenţă Medicală Generală,  13 locuri – 285 candidaţi
Pedagogia învăţământului primar şi preşcolar, 20 locuri – 210 candidaţi
Psihologie, 15 locuri – 125 de candidaţi
Ecologie şi protecţia mediului, 19 locuri  – 115 candidaţi
Teologie ortodoxă pastorală,  45 locuri – 160 candidaţi

Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
De ce se adaugă o lingură de mălai în compoziția sarmalelor. Un truc folosit de bucătăresele din Moldova
De ce 2026 va fi un an important pentru familia regală britanică? Evenimentul marcant pe care îl va trăi Prințul George
Povestea Sabinei, tânăra care și-a închis afacerea și a decis să plece din țară: „Nu de bani e problema, am mașină și apartament”
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Dovada că Alessia Pop, câștigătoarea Vocea României, s-a cunoscut cu Theo Rose înainte de a urca pe scena concursului de la PRO TV. Unde au fost cele două