Piteşti: Acţiuni de prevenire ale pompierilor argeşeni

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Având în vedere apropiata sărbătoare a Adormirii Maicii Domnului, perioadă în care  vor avea loc pelerinaje la lăcaşurile de cult, manifestări religioase, activităţi cultural distractive, afluenţă mare de persoane către zonele turistice (Rucăr - Bran; Curtea de Argeş - Barajul Vidraru) şi de agrement,  Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă "Cpt. Puică Nicolae" al judeţului Argeş a iniţiat şi va desfăşura o

Au fost executate controale tehnice de prevenire la lăcaşurile de cult, obiective turistice şi zone împădurite din zona de competenţă în care se preconizează un aflux mare de persoane;

Au fost întocmite şi difuzate materiale informative cu „Reguli şi măsuri de prevenire a incendiilor la lăcaşurile de cult";

Aceste demersuri au rolul de a depista şi elimina neregulile care pot duce la declanşarea unor situaţii de urgenţă, dar şi de a îndruma şi înştiinţa cetăţenii  cu privire la modul de comportare, intervenţie şi evacuare în caz de incendiu.

Aglomerarea din lăcaşurile de cult din această perioadă, utilizarea lumânărilor şi candelelor aprinse pe timpul slujbei, constituie un potenţial pericol pentru siguranţa enoriaşilor şi  un motiv de alertă pentru subunităţile de intervenţie, astfel că  au fost verificate instalaţiile electrice, de gaze, coşurile de fum; obligativitatea menţinerii uşilor de acces/evacuare în poziţia „deschis"; evacuarea covoarelor şi a scaunelor nefixate; verificarea mijloacelor de stingere - stingătoare din dotarea lăcaşurilor de cult (cel puţin un stingător la 150 mp), minimum două stingătoare în biserică;

Tot în această perioadă se va menţine permanent legătura  cu Direcţia Silvică pentru prevenirea izbucnirii incendiilor la fondul forestier ca urmare a unui aflux sporit de turişti în zonele de agrement.

Pe timpul adunărilor şi manifestărilor religioase şi cultural artistice organizate vor fi asigurate măsuri de prevenire şi stingere  a incendiilor de către echipaje ale inspectoratului şi cele ale Serviciilor Voluntare pentru Situaţii de Urgenţă ;

De asemenea, la nivelul inspectoratului vor fi asigurate forţe şi mijloace pentru intervenţie şi sprijin dacă situaţia o impune şi se va menţine permanent legătura cu celelalte structuri de ordine şi siguranţă publică pentru asigurarea climatului de normalitate socială.