Patronul Brădet, nemulţumit că puţini români au băgat bani în firma lui după scandalul E.coli: „Nu pot să mă bucur. Mă găndesc la o campanie mai agresivă”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Stand Bradet

Deşi demarase în trombă, proiectul „«Lactate Brădet» devine «Brădet Românesc S.A.»”, lansat în martie pe platforma Sprijina.ro, unde Marius Badea, patronul companiei, şi-a propus să obţină, prin subscriere publică, finanţări de 10 milioane lei, într-un interval de 60 de zile, s-a dovedit, cel puţin până acum, un fiasco.

La mai bine de două luni de la lansarea provocării făcute românilor de a subscrie pentru noul proiect “Brădet Românesc S.A.”, patronul S.C. Lactate Brădet abia a reuşit să strângă 1,5 % din suma estimată.

“Am ajuns abia la 1,5 miliarde de lei vechi. Nu prea pot să mă bucur de cum merge. Nu vreau însă să dezarmez. Mă găndesc la o campanie mai agresivă, să vedem dacă oamenii chiar îşi doresc să investească în această companie. Nu vreau s-o las baltă, dar în funcţie de aceste rezultate, vom merge sau nu mai departe cu acest proiect. Adevărul este că în ultimul timp ne-am concentrat mai mult pe reluarea producţiei Lactate Brădet, decât pe noul proiect. O să încercăm să le explicăm oamenilor ce înseamnă el mai exact, ca să ştie în ce investesc”, spune Marius Badea.

Trei scandaluri care au afectat grav imaginea brandului

Fabrica sa din Argeş şi-a reluat activitatea la începutul lunii aprilie, după ce, timp de o lună, producţia a fost oprită ca urmare a scandalului lotului de 25 de kilograme de brânză cu E. coli, un scandal pe care omul de afaceri reuşise să-l întoarcă în favoarea brandului său, până la un moment-dat. Cazul bebeluşului din Italia diagnosticat cu SHU, scandal în care părinţii au incriminat brânza produsă de Lactate Bădet, dar şi scandalul celor 7 angajaţi ai fabricii depistaţi cu E. coli, dintre care trei cu tulpinile care provoacă sindrom hemolitic uremic, au reprezentat, de fapt, cele mai grele palme date brandului argeşean, care a pierdut masiv la capitolul imagine.

" Eu cred că lucrurile s-a clarificat cu ce s-a întâmplat în italia. Avem rezultatele finale.Toate probele analizate au ieşit negative, deci produsele noastre au fost conforme. Cât despre brânza din frigiderul familiei bebeluşului din Italia, nu a existat o etichetă care să indice că ar fi fost vorba despre produsul nostru", a  mai declarat, pentru Adevărul, patronul Marius  Badea.
Problemele de imagine apărute după ultimele două scandaluri s-au văzut şi la deschiderea Târgului de Echipamente şi Utilaje Agricole AGRO PITEŞTI, unde Lactate Brădet, deşi a fost invitat special, nu s-a prea bucurat de vizitaori gata să-i deguste produsele.

" Poate că în prima zi n-au prea fost vizitatori la standul nostru, dar eu aş pune asta mai degrabă pe vremea urâtă de la deschiderea târgului. Vă asigur însă că, duminică, în ultima zi a târgului, chiar am avut vizitatori şi clienţi la standul nostru", a mai declarat, pentru Adevărul, Marius Badea.

Mai multe pentru tine:
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Archie și Lilibet, alături de părinții lor într-o imagine inedită de familie! Prințul Harry și Meghan Markle dau o veste mare
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța