Parcurile de cartier, un adevărat pericol pentru copii

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Dorel Dumitrache a verificat leagănul şi spune că nu este sigur

Unele leagăne sunt rupte şi ruginite şi pot pune viaţa copiilor în pericol, iar afişele cu reguli de joacă lipsesc cu desăvârşire.Un astfel de leagăn se află pe Calea Bucureşti şi, din cauza lipsei rulmenţilor, bara de susţinere de mişcă.

În cartierele Piteştiului există peste 60 de parcuri pentru copii, multe dintre acestea fiind reabilitate de curând de Administraţia Domeniului Public. Aproximativ din două în două săptămâni acestea ar trebui verificate pentru a fi într-o stare cât mai bună şi a nu pune în pericol viaţa micuţilor.


Defecţiunile scapă însă ochilor „vigilenţi“ ai angajaţilor ADP, care nu reuşesc să le parcurgă pe toate din cauza acţiunilor numeroase pe care susţin că le desfăşoară în această perioadă: împodobirea oraşului şi amplasarea secţiilor de votare.


Aşa s-a întâmplat şi cu leagănul de lângă blocul 23 de pe Calea Bucureşti. Rulmenţii s-au degradat, iar bara de susţinere se mişcă, fiind un pericol pentru copii care vin să se joace aici.


Părinţii nu şi-ar lăsa copiii într-un astfel de leagăn
„Leagănul acesta nu e în regulă. E un rulment spart şi e periculos pentru cei mici. Nu aş avea încredere să-mi las copii să se joace aici. Nu pare prea sigur şi se poate întâmpla o nenorocire“, ne-a spus Dorel Dumitrache după ce a verificat locul de joacă.


De multe ori părinţii sau bunicii sunt cei care semnalează la ADP neregulile din parcurile de distracţii. „Primim semnale de la utilizatori când se rup. Au fost cazuri în toate parcurile. Nu cred că pot exista aparate care să reziste la toate eforturile la care sunt supuse zilnic“, explică, în chip de scuză, Doru Iliescu, directorul ADP Piteşti.


Nu au afişate instrucţiuni de folosinţă
Aceste parcuri de distracţie trebuie să aibă afişate instrucţiuni de folosire a aparatelor şi riscurile la care se supun prichindeii, însă prea puţine locuri de joacă îndeplinesc aceste norme.


„Toboganele, leagănele, inelele suspendate, trapeze, corzi şi alte jucării similare fixate pe o traversă trebuie să fie însoţite de instrucţiuni de utilizare, prin care să se atragă atenţia asupra necesităţii verificării şi întreţinerii periodice a părţilor principale, elemente de susţinere, fixare, ancorare şi să se sublinieze faptul că dacă aceste verificări nu sunt efectuate, jucăria poate cauza căderea sau răsturnarea involuntară a copilului“, a declarat Magda Tofan, comisar în cadrul Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor Argeş.


Administraţia Domeniului Public are în plan să amplaseze anul viitor încă 10 parcuri pentru copii în cartierele piteştene şi să le reabiliteze pe cele vechi.

Balansoarul ucigaş
În urmă cu două zile la Târgovişte un copil de şase ani a murit după ce leagănul în care se juca a căzut peste el şi l-a strivit. Structura leagănului era amplasată pe sol, fără a fi fixată în vreun fel.

Mai multe pentru tine:
Bianca Drăgușanu a împlinit 44 de ani. Vedeta a fost răsfățată cu cadouri de zeci de mii de euro
Picioarele lui Kate, un nou subiect de discuție. După ce s-a descălțat ieri în public, a uimit cu începutul de monturi și unghiile nefăcute
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Cât costă studiile la universitatea din Abu Dhabi unde merge Irina, fiica lui Victor Ponta. Instituția este una dintre cele mai costisitoare opțiuni academice din lume
Vin schimbări radicale de temperatură în martie. Experții vorbesc despre „o anomalie atmosferică de proporții”