Operaţiune de 5 ore a salvamontiştilor de la Zărneşti şi a jandarmilor montani pentru salvarea unor turişti epuizaţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Trei turişti au cerut, ieri, ajutor dintr-o zonă extrem de periculoasă, din masivul Piatra Craiului. Operaţiunea de salvare a fost una dificilă.

Mihaly Hosszu, în vârstă de 50 de ani, fiica acestuia, de 23 de ani şi băiatul său, în vârstă de 18 ani, din Sfântu Gheorghe, au fost găsiţi epuizaţi şi înfriguraţi de salvamontiştii de la Zărneşti (cei care au intervenit pentru salvarea lor) în zona refugiului Grind, la peste 1.600 de metri altitudine.
Turiştii, care porniseră pe un traseu marcat, au cerut ajutor când au simţit că-i lasă puterile şi când au conştientizat că riscă să cadă în gol. N-au mai avut curaj să coboare singuri şi au aşteptat echipele de salvare.

Operaţiunea salvamontiştilor şi jandarmilor montani plecaţi în căutarea lor a durat 5 ore. 

Reprezentanţii Salvamont îi sfătuiesc pe turişti să nu se abată de la trasele montane marcate, să nu pornească pe munte dacă nu au echipament corespunzător şi să-şi aleagă doar acele trasee pe care le pot parcurge, în funcţie de condiţia fizică pe care o au şi de experienţă.

Mai multe pentru tine:
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Martorul care poate înclina balanța anchetei. Rolul neașteptat al fostei menajere în cazul morții Rodicăi Stănoiu
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Scandal uriaș în Corbeanca. Copiii primesc mâncare de la firma consiliului local la un preț peste lege. Părinții, obligați să semneze contracte. Firma a funcționat fără autorizație de catering: „Își bat joc de copii”
Zodii binecuvântate de Dumnezeu în următoarele 2 luni. De ce vor avea parte acești nativi
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Ce spune despre România un vlogger american ce a fost arestat în Rusia: Nu există nimic similar!
Venită parcă din basme, e prințesa europeană care a cucerit Gala Premiilor Nobel. A strălucit în rochie de zână, cu o tiara deosebită
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor