O nouă zi de proteste la Piteşti: „Nu vă vrem la închisoare, v-am închide în spitale”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Zeci de oameni s-au adunat timp de două ore în Piaţa Vasile Milea din centrul Piteştiului, pentru un protest aprobat de Primărie. Asta, după ce de aproape două săptămâni protestele se ţin spontan în centrul oraşului.

Carmen Mărăşescu Duran, cea care a obţinut autorizaţia pentru miting, a reuşit să strângă peste 40 de oameni. La protestul de vineri au fost strigate şi afişate sloganuri noi cum ar fi: „Nu vă vrem la închisoare, v-am închide în spitale” sau „Noi n-avem viitor, iar voi furaţi cu spor.”

Participanţii la miting, ce a durat între orele 16 şi 18, au cerut din nou demisia Guvernului condus de premierul Sorin Grindeanu. 

“ Susţinem noua Declaraţie de la Timişoara şi DNA. Să nu mai permitem ghetouri, uniforme şi căluş în gura copiilor noştri. Păstraţi lumina vie a democraţiei şi a speranţei din sufletele lor că vor fi liberi să lupte împotriva corupţiei şi hoţiei, că vor trăi într-un stat de drept în care demnitatea umană să le fie respectată. Rezistăm. Orice copil are dreptul să fie lângă părinţii lui la orice manifestaţie, culturală, sportivă, religioasă, muzicală sau politică. Să nu lăsăm bezna să le strivească viitorul. Art 29, alin 6, Constituţia României: <<Părinţii sau tutorii au dreptul de a asigura, potrivit propriilor convingeri, educaţia copiilor minori a căror răspundere le revine>>. Acesta e coroborat cu articolul, 30, art 39 şi art 26 alin. 2 Constituţia României”, a scris Carmen Mărăşescu Duran, organizatoarea protestului, pe Facebook.

Mai multe pentru tine:
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Bianca Drăgușanu a împlinit 44 de ani. Vedeta a fost răsfățată cu cadouri de zeci de mii de euro
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Picioarele lui Kate, un nou subiect de discuție. După ce s-a descălțat ieri în public, a uimit cu începutul de monturi și unghiile nefăcute
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cât costă studiile la universitatea din Abu Dhabi unde merge Irina, fiica lui Victor Ponta. Instituția este una dintre cele mai costisitoare opțiuni academice din lume
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Vin schimbări radicale de temperatură în martie. Experții vorbesc despre „o anomalie atmosferică de proporții”