O fetiţă de 10 ani a murit la o zi după ce a fost lovită în zona inimii de un mânz. Mama nu şi-a imaginat cât e de grav şi a sunat abia azi la 112

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto arhivă Adevărul

O copilă în vârstă de 10 ani din Argeş a fost preluată joi de ambulanţa SMURD în stop cardio-respirator după ce a fost izbită în zona toracelui de un mânz. Medicii n-au mai reuşit s-o resusciteze.

Familia lovită de tragedie este din comuna argeşeană Schitu Goleşti.

Potrivit declaraţiilor rudelor, fetiţa ar fi fost lovită de un mânz. Nu joi, ci cu o zi în urmă (miercuri), în curtea unui vecin, acolo unde şi-ar însoţit tatăl plecat la muncă. 

Familia spune că fata n-ar fi dat semne că se simte rău după incident. Joi i s-a făcut rău subit, iar mama a sunat, în sfârşit, la 112.

Echipa medicală sosită la faţa locului a constatat că fata era în stop cardio-respirator şi a început manevrele de resuscitare, care au continuat pe tot parcursul drumului până la Spitalul de Pediatrie Piteşti, acolo unde procedurile au fost reluate.

În zadar însă. Copila s-a stins din viaţă. Medicii au constatat, în plus, că micuţa avea toracele fisurat. 

Poliţiştii au întocmit dosar de moarte suspectă.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Roboți de bucătărie 2026: Top 7 modele care economisesc timp și te ajută să gătești ca un profesionist – pe eMAG
Ingredientul care îți îmbolnăvește creierul, dacă îl consumi după masă
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Top 7 blendere și tocătoare 2026 de pe eMAG: Modelele care îți economisesc ore în bucătărie, testate, comparate și care merită banii
Dieta cu 5 mese pe zi a Ancăi Țurcașiu. Așa se menține în formă la 55 de ani: „ Mi-am dat seama că nu-mi place carnea și am renunțat la ea”
Despărțire șocantă la început de 2026. Prințul îi spune adio soției după 25 de ani de mariaj și divorțează brusc
Ce pun japonezii în omletă, ca să iasă atât de bună și pufoasă. Arată ca un pandișpan și are un gust excelent
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Vrei rezultate perfecte în bucătărie? Top 7 mixere 2026 de pe eMAG și cel mai popular model, plus modele exclusive pentru pasionați