Muncitorii de la Dacia Piteşti ameninţă cu greva generală pentru lefuri mai mari. Cât câştigă în prezent un angajat al uzinei

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ultima grevă generală la Dacia a fost în primăvara lui 2008 FOTO: Denis Grigorescu

Sindicatul Automobile Dacia a decis pe 13 februarie să declanşeze conflictul de muncă, deoarece negocierile cu patronatul privind contractul colectiv de muncă pentru 2017 n-au ajuns la un rezultat. Marţi, 28 februarie, la Inspectoratul Teritorial de Muncă Argeş va avea loc o procedură de conciliere între sindicat şi administraţie. Dacă nu se ajunge la un rezultat, se va declanşa greva generală.

Sindicatul de la Dacia a cerut o creştere cu 450 lei brut a salariului brut, iar cea mai recentă ofertă a administraţiei a fost de 120 lei. Reporterii „Adevărul“ au stat de vorbă atât cu reprezentanţii administraţiei Dacia, cât şi cu cu Ion Iordache, vicepreşedintele Sindicatului Automobile Dacia (SAD), în ceea ce priveşte şansele de soluţionare a conflictului şi de cerinţele sindicatului. Ultima grevă generală la Dacia, cea mai mare companie din România, a fost în primăvara lui 2008 şi a ţinut 15 zile.

Dacă pe 28 februarie nu se ajunge la un rezultat, se va convoca Adunarea Generală a Sindicatului (ce are 500 de oameni), iar aceasta va decide când va începe greva generală.

Ion Iordache, viceliderul Sindicatului Dacia: „În acest moment, riscul de a declanşa greva este de 50%”

După cum spune Ion Iordache, vicepreşedintele Sindicatului Dacia, „avem de făcut un pas legal în ceea ce priveşte concilierea. Iar procedura de conciliere va avea loc la ITM Argeş pe 28 februarie, între ITM, administraţie şi noi. Există o şansă ca de la această întâlnire să ieşim cu o înţelegere. Dacă nu se ajunge la o înţelegere la această întâlnire, noi vom fi nevoiţi, în conformitate cu statutul Sindicatului Automobile Dacia, să convocăm adunarea generală şi să hotărâm declanşarea grevei la Dacia.

În acest moment, riscul de a declanşa greva este de 50%. Sper ca administraţia să înţeleagă demersul nostru şi să ajungem la un acord.”

Tot Ion Iordache mai spune că suma de 450 lei propusă de sindicat ca şi creştere a salariului brut este negociabilă: „Pe noi încă ne nemulţumeşte creşterea de 120 lei propusă de administraţie”.  Iordache mai spune că este o problemă şi cu prima de rezultat, care este "ridicol de mică".

Salariul mediu al unui muncitor de la Dacia este la ora actuală de 2.500 lei brut lunar. La Dacia sunt 14.000 de angajaţi, dintre care 1.000 cu contract pe perioadă determinată. "Vom ajunge la un acord, cu sau fără grevă", spune Ion Iordache privind conflictul legat de creşterea salariului brut.

Ce spun oficialii Dacia: „Salariul mediu brut al operatorilor la Dacia este de 5.000 lei, comparabil cu salariile medii din Cehia, Ungaria, Turcia sau Slovacia”

După cum ne-au declarat reprezentanţii administraţiei de la Dacia, „În 2016, salariul operatorilor de la Dacia a fost cu 73% mai mare faţă de salariul mediu realizat la nivelul economiei naţionale şi comparabil cu nivelul salariilor medii din ţări precum Cehia, Ungaria, Turcia sau Slovacia. Salariul mediu brut realizat de un operator la Dacia în 2016 a fost de 4.986 lei brut (salariu de bază + vechime + ore suplimentare + prime). În medie, salariul mediu realizat al unui operator Dacia este dublu faţă de salariul realizat de aceeaşi categorie socio-profesională din România. Pentru că ne dorim ca angajaţii noştri să beneficieze de cele mai motivante condiţii, s-au investit aproximativ 35 milioane de euro în prime, beneficii şi îmbunătăţirea condiţiilor de muncă.”

Şi tot reprezentanţii patronatului Dacia au mai declarat pentru „Adevărul“ că „în ciuda faptului că inflaţia a fost negativă şi că TVA-ul a scăzut, salariile operatorilor au crescut în 2015 şi în 2016. În acest context, partenerul social a solicitat o creştere salarială generală de 450 lei. Administraţia a propus o creştere generală de 120 lei pentru operatori. Această ofertă ar asigura păstrarea competitivităţii companiei şi a locurilor de muncă.”

Mai multe pentru tine:
În timp ce Katy Perry e îndrăgostită lulea de Justin Trudeau, Orlando Bloom nu mai acceptă să aibă orice iubită
Presupusul iubit al Rodicăi Stănoiu dezvăluie, în sfârșit, adevărul despre relația lor. Marius Calotă spune cine moștenește averea de milioane de euro VIDEO
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Ce spune despre România un vlogger american ce a fost arestat în Rusia: Nu există nimic similar!
Ce spun psihologii despre oamenii care păstrează pungile, borcanele goale, hârtia de ambalaj „pentru orice eventualitate”
Horoscop 19-25 decembrie. Taurii sunt puși în fața unei decizii, risc de pierderi pentru Săgetători
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile