"Mâine după-amiază vin să iau certificatele alea?" "Dacă-mi trimiţi în cont un milion jumate de euro!" Interceptări incredibile din dosarul secretarului de stat George Costin

0
Publicat:
Ultima actualizare:
George Costin

Din interceptările telefonice, rezultă că secretarul de stat George Costin coordona grupul infracţional, cerând sume de bani pentru eliberarea adeverinţelor de revoluţionari.

Detalii incredibile ies la iveală în cazul secretarului de stat George Costin, care a fost arestat pentru 29 de zile de magistraţii Tribunalului Argeş, împreună cu doi lideri ai Asociaţiei „Decembrie 1989 Metrou”, Mihai Bolocan şi Serafim Cotenescu.

Procurorii au adunat probe conform cărora, în perioada 2009 – 2011 cei trei au organizat un grup infracţional organizat care viza obţinerea de beneficii financiare. În acea perioadă, persoanele care dețineau certificate de revoluționar în baza Legii nr.42/1990 au formulat cereri pentru preschimbarea acestui act şi pentru obţinerea adeverinţei în baza căreia urmau să beneficieze de indemnizaţiile conferite de Legea nr.341/2004.

"Ai venit iarăşi, ţi-ai umplut geanta cu certificate"...

Din interceptările telefonice, rezultă că George Costin conducea grupul, iar Mihai Bolocan şi Serafim Cotenescu executau ordinele conducerii asociaţiei şi efectuau demersuri pentru a determina membrii revoluţionari din cadrul filialei pe care o conduceau să încheie contracte de reprezentare şi să plătească contravaloarea acestora.

Serafim Cotenescu (S.C): Nu v-am sunat, domnu ministru! M-aţi sunat dvs!
C.G: (neinteligibil)
S.C: I-am făcut dosarul lu' ăsta, beton, lu' B. Dacă-mi daţi ordin să vin la Bucureşti mâine, mâine vin. Dacă-mi daţi luni, luni.


Dintr-o convorbire purtată de Mihai Bolocan cu George Costin rezultă înţelegerea acestora cu privire la distribuirea certificatelor de revoluţionar şi adeverinţelor:

C.G: Ai venit iarăşi, ţi-ai umplut geanta cu certificate...
B.M: Da, be..-mi-ai, da!
C.G: şi... n-ai avut adeverinţe. Da! Bun! (neinteligibil)
B.M: Păi, ce să mai stau!
C.G: Fără să zici...(neinteligibil)
B.M: N-am dat mâna cu dvs, f--u-vă-n gură! Am dat mâna!
C.G: (neinteligibil)..Jigodie ordinară! Unde-s cârnaţii mei?
B.M: La F.! Deşteptule! Am şi învăţat-o pe F. cum să-i prepare! De ce... (neinteligibil)...ce dracu!
CG: Ai scăpat!

"Ce, eu sunt Becali, mă, nene, mă?"

Faptul că Asociaţia Decembrie 1989 Metrou România obţinea sume de bani ca urmare a eliberării adeverinţelor de către Secretariatul de Stat pentru Problemele Revoluţionarilor din Decembrie 1989 şi remiterii acestor adeverinţe la beneficiari, rezultă şi dintr-o discuţie telefonică purtată de George Costin cu un cunoscut:

Domnul: Mâine după-amiază pot să vin să iau certificatele alea?
C.G: Ă, băi...
Domnul: Ă, ia zi.
C.G: Dacă-mi trimiţi în cont un milion jumate de euro...
Domnul: De unde? Eşti nebun?
C.G: Vii tu cu geamantanu'!
Domnul: Doamne...
C.G: Cu vreo trei, patru milioane.
Domnul: Ce, eu sunt Becali, mă nene, mă?
C.G: Nu ştiu, mă.
Domnul: -... (neinteligibil)
C.G: Păi bă, bă, ieri iar, iar ai plecat ca un nabab d-aicea cu treizeci de adeverinţe.


Mai multe pentru tine:
Horoscop 18 februarie. Pentru Balanțe urmează o perioadă grea, Peștii ar putea avea parte de lecții dure dacă repetă greșeli din trecut
A ajuns de la o pensie de 850 € la venituri de 3.500 €. Metoda folosită de un pensionar de 77 de ani
VIDEO Informații înfiorătoare despre unul dintre cele mai scandaloase cazuri din istorie. Safari uman la 70.000 de lire sterline. Mai mulți bogați ar fi ucis cu cruzime copii și femei. Cum s-ar fi organizat excursiile de vânătoare umană
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Palatul Buckingham, transformat de Andrew într-un bordel! A distrus respectul pentru Casa Regală