Legătura între stilul parental pe care-l aplici şi dezvoltarea emoţională a copilului tău. Cum abordezi copilul ca să-l transformi într-un adult echilibrat

Potrivit psihologilor, dacă ştim ce fel de adult vrem să devină copilul nostru, trebuie să ştim cum să abordăm relaţia cu el, cum să răspundem nevoilor lui, dar şi ce regulile şi limitele  să-i impunem. Mai exact, trebuie să fim atenţi la stilul parental pe care-l abordăm.

Stilul parental defineşte metodele şi strategiile educătive pe care le foloseşte părintele în creşterea şi educarea copilului, în funcţie de cunoştinţele, valorile şi atitudinile sale.

"Un părinte care este competent psihic de a creşte şi îngriji un copil poate avea oricare din stilurile parentale descriese în literatura de specialitate. Stilurile parentale se înscriu în aria largă a normalităţîi, însă anumite stiluri parentale sunt asociate mai mult cu efecte benefice privind dezvoltarea socio-afectivă şi academică a copilului", explică, pentru Adevărul, psihologul Ionuţ Ghiugan.

În literatura de specialitate sunt descrise: stilul dictatorial, stilul permisiv, stilul democratic şi stilul neglijent şi neimplicat.

Stillul dictatorial corespunde unui tip de educaţie în cadrul familiei extrem de sever, rigid şi restrictiv, la care se adaugă şi pedepsele, inclusiv cele corporale.

"Părintele care prezintă acest stil parental în relaţie cu copilul pune accentul pe control şi supunere necondiţionată. Părintele încearcă să-l determine pe copil să se conformeze unui standard de conduită fixat, iar în cazul în care acest lucru nu se întâmplă, îl pedepseşte pe copil arbitrar şi violent. Părintele cu acest stil parental îşi doreşte un copil competitiv şi are aşteptări mari legate de acesta", mai spune cunoscutul psiholog.

Părintele manifestă, în acest caz, un grad mare de control şi un nivel scăzut de disponibilitate afectivă. Standardele pe care i le impune sunt ridicate, iar controlul este excesiv de strict.

"În situaţia în care copilul obţine standardul cerut, părintele nu-şi manifestă afecţiunea, lauda sau nu îl recompensează pe copil. Copiii cu părinţi care prezintă un stil parental dictatorial tind să fie mai nemulţumiţi, mai retraşi, mai neîncrezători şi au o stimă de sine scăzută în comparaţie cu alţii copii", mai spune Ionuţ Ghiugan. 

Potrivit specialiştilor, la adolescenţă, în încercarea de a se revolta faţă de acest stil parental, foştii copii pot deveni rebeli şi prezintă risc de consum de alcool/droguri, delicvenţă sau alte comportamente de risc. 

La polul opus, stilul parental permisiv prezintă un grad scăzut de control din partea părinţilor şi o foarte mare disponibilitate afectivă.

"Părintele pune accent pe exprimarea personală a copilului şi mecanismele de autoreglare ale acestuia. Părintele care prezintă acest stil parental este afectos şi grijuliu dar impune puţine reguli sau restricţii. Manifestă puţine cerinţe faţă de copil şi ii permite acestuia să-şi supravegheze singur activităţile, fără să-I controleze. Rareori pedepseşte copilul, aplică o disciplinare inconstantă, evita confruntările şi cedează uşor constrângerilor sau situaţiilor în care copilul plânge pentru a obţine ceva", spune psihologul Ionuţ Ghiugan.

Într-un astfel de stil, părinţii le îndeplinesc copiilor toate dorinţele şi nu le interzic aproape nimic, chiar dacă e vorba de comportamente deranjante pentru cei din jur.

"La vârsta preşcolară, copiii crescuţi utilizând acest stil parental tind să fie imaturi, prezintă capacitate slabă de autocontrol şi foarte puţine competenţe de explorare. La vârsta şcolară, copilul prezintă o mare probabilitate de a manifestă probleme comportamentale, rezultate şcolare scăzute, însă are stimă de sine ridicată, are bune abilităţi sociale şi este foarte puţin predispus la depresie", mai spune specialistul.

Stilul parental democratic este acela în care părintele pune accent pe individualitatea copilului, dar subliniază constrângerile sociale, realizând o echivalenţă între libertăţi şi obiligaţii.

"Părintele care prezintă un astfel de stil parental este iubitor, asertiv şi înţelegător, dar cere din partea copilului o purtare bună şi menţinerea unor standarde sociale privind comportamentul acestuia. În situaţia in care copilul încalcă standardele de comportament stabilite, pe un fond relaţional cald şi de susţinere, părintele impune pedepse limitate şi adaptate nivelului de dezvoltare al copilului. Părintele utilizează pedepsele doar cu scopul disciplinarii copilului şi nu pentru a produce suferinţă. Explică copilului raţionamentul din spatele pedepsei, încurajează negocierile verbale şi găsirea unor soluţii viitoare pentru a evita repetarea pedepsei", mai spune specialistul. 

Stilul parental democratic pare a avea cele mai multe beneficii pentru copil. Potrivit psihologului, preşcolarii cu părinţi care au acest stil parental tind să fie mai independenţi, capabili de autocontrol şi asertivitate, dornici să exploreze medii noi. La vârstă şcolară, copilul este responsabil, are rezultate bune la învăţătură, este disciplinat, deţine competenţe sociale bune şi este cooperant.

Stiulul parental neglijent şi neimplicat are, în schimb, o serie lungă de repercursiuni asupra copilului, pentru că părintele se interesează prea puţin de nevoile sale şi-l lasă, mai degrabă, la voia întâmplării.

"Părinţii cu acest stil parental, fie din cauza stresului, a depresiei, a consumului de alcool sau droguri, sunt preocupaţi doar de nevoile proprii, ignorând necesităţile de creştere şi educare ale copilului. Aceşti părinţi, atunci când sunt solicitaţi de copil, răspund cu iritare sau cu comportament de retragere. Copiii cu părinţi cu acest stil parental au fost identificaţi ca fiind impulsivi, sfidători, nefericiţi şi cu puţine abilităţi sociale”, încheie psiholog Ionuţ Ghiugan.