Istoria îngheţatei, de la zăpadă cu sirop la gheaţă cremoasă. Cum îşi preparau deliciosul desert împăraţii romani

Îngheţata, unul dintre cele mai apreciate deserturi ale lumii, are o poveste veche, care începe undeva înaintea erei noastre. Preferată de marii împăraţi ai lumii, care s-au străduit să-i păstreze straşnic secretul, îngheţata a fost, mulţi ani, un preparat de care s-au bucurat doar elitele societăţii. Astăzi, când varietatea sortimentelor a atins cifre fără precedent, este unul dintre cele mai populare dulciuri din lume.

Lunga şi controversata instorie a îngheţatei nu oferă un an si un nume care să poată fi creditate pentru prima reţetă a răcoritorului desert. Există poveşti care-l amintesc pe împăratul Tang din Shang (China) (1675-1646 i.e.n.), despre care se spune că-i plăcea să deguste zăpada amestecată cu lapte şi sirop de fruct, o combinaţie pe care ar fi ţinut-o secretă mulţi ani. Nu există însă suficiente dovezi prin care descoperirea îngheţatei să fie plasată în acele vremuri îndepărtate. Cu siguranţă, însă ştim că mai târziu, împăratului Alexandru cel Mare (356 î.e.n. - 323 î.e.n.) se bucura de beneficiile unui amestec de nectar, miere şi îngheţată şi că în Imperiul Roman, împaratul Nero Claudius Caesar (37-68 e.n.) obişnuia să-şi trimită slujitorii în munţi pentru a-i aduce zăpadă, la care bucătarii săi adăugau fructe şi siropuri preparând ceva ce semăna cu îngheţata.

De la zăpadă cu sirop, la reţetele din „gheaţă cremoasă“

După mai bine de un mileniu, în 1295, Marco Polo a adus în Italia, din China, o reţetă cremoasă care avea la bază lapte şi zăpadă, o compoziţie diversificată cu unele adaosuri. Ingredientele au stat la baza unei reţete dezvoltate în peninsula, în secolul 16.

În acelaşi timp, o reţetă de “lapte ingheţat" avea să ajungă şi la francezi (1553). Aceştia îi datoreză delicioasa îngheţată ducesei italiance Catherine de Medici, căsătorită cu regele francez Henri al II-lea, cea care avea să devină regina Franţei. La curtea sa au fost aduşi renumiţi bucătari italieni special pentru ai prepara desertul său preferat.

În paralel însă, în Anglia, o „gheaţă cremoasă”, Cream Ice, cum era atunci numită, făcea deliciul claselor sociale de rang ridicat, mai târziu, în secolul 17, regăsindu-se în meniurile regelui Charles I.

Popularizarea îngheţatei

Dacă pâna la mijlocul secolului 17, doar privilegiaţii vremurilor se desfătau cu deserturi cu zăpadă, din 1660, îngheţata avea să devină accesbilă şi pentru alte clase sociale. Popularizarea preparatului a fost făcută de sicilianul Procopio. Reţeta sa, care avea la bază, gheaţă, lapte, unt, smântână şi ouă, s-a dovedit una de succes. Renumita sa îngheţată se putea cumpăra de la Café Procope, prima cafenea din Paris. 

Un alt bucătar francez, de această dată, deschidea în Franţa primul restaurant în care se putea consuma îngheţată. Produsul său conţinea nu doar ingrediente de bază, ci şi ciocolată şi căpşune şi era păstrat în găletuşe ţinute în recipiente cu gheaţă şi sare.

Deserul preferat de George Washington

Americanii s-au bucurat de răcoritorul preparat abia din secolul XVIII. Îngheţata a fost adusă în America în 1744 de către un oaspete al guvernatorului din Maryland, William Bladen.

În 1776 la New York se deschidea primul magazin destinat comercializării acestui produs.

Îngheţata a fost şi desertul preferat al preşedintelui George Washington, care în vara anului 1790 ar fi cheltuit, potrivit mărturiilor unor furnizori, sume impresionante pentru ingheţată.

După inventarea aparatelor frigorifice, producerea şi comercializarea îngheţatei aduceau bani frumoşi întreprinzătorilor din întreaga lume care s-au orientat către astfel de afaceri. Cererea a crescut şi ea substanţial, iar astăzi îngheţata se fabrică la nivel industrial, într-o varietate de sortimente greu de enumerat.

În 1843 se inventa congelatorul pentru îngheţarea smântânii, iar în 1951 se deschidea prima fabrica de îngheţată la scara largă din SUA, în Maryland. Jacob Fussel, iniţiatorul ideii a început afacerea vânzând produsul de la un vagon, pentru ca mai tarziu să-şi deschidă câteva alte fabric. În 1899 se inventa un procedeu de omogenizarea a îngheţatei iar trei ani mai târziu un alt tip de congelator pentru îngheţată.

Între timp şi în Europa reţetele şi procedeele de omogenizare a îngheţatei se îmbunătăţeau. În plus, în 1903, apărea vafa, invenţia lui Italo Marchiony, căruia i-a venit idea recipientului comestibil în timp ce se afla pe stradă cu masinuţa sa de îngheţată.

Îngheţata zilelor noastre, mai gustoasă, dar mai puţin sănătoasă

„Peparatele de odinioară, strămoşii îngheţatei de astăzi, chiar dacă rudimentar preparate, erau mult mai sănătoase decât ceea ce se comercializează astăzi, la scară largă, drept îngheţată, care nu este altceva decăt o bombă calorică. Ingheţata din comerţ abundă în grăsimi trans (margarine) şi zaharuri, ceea ce ar trebui să dea de gândit şi nu doar celor care au surplus ponderal sau dereglări metabolice de tipul diabetului, ci tuturor celor care ţin la sănătate. Putem sa ne răcorim într-un mod mult mai sănătos întorcându-ne la începuturile îngheţatei. Dacă mixăm fructe, peste care adăugăm, spre exemplu un iaurt degresat, eventual şi un albuş de ou-spumă, obţinem o îngheţată mult mai sănătoasă decât cea din comerţ. În plus există o serie de pudre proteice pe bază de soia, cu diverse arome, care pot îmbunătăţi substanţial gustul preparatului nostru, cu un aport scăzut de calorii, dar cu o valoare nutritivă mărită”, explică, pentru Adevărul, Denisa Enache, specialist în nutriţie.