ÎPS Calinic, arhiepiscop al Argeşului şi Muscelului: „Cine vrea să citească vremurile, să citească pe Eminescu”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

De Ziua Culturii Naţionale, ÎPS Calinic  vorbeşte, într-o postare pe pagina oficială a Arhiepscopiei Argeşului şi Muscelului, despre ”sfântul ghiersului românesc”.

La 170 de ani de la naşterea lui Mihai  Eminescu, ÎPS Calinic, aminteşte de viaţa zbuciumată a poetului.

„Poezia, pentru Mihai Eminescu a fost o supapă de reînviorare, după ce lucra ore întregi la ziarul Timpul, care, după ani de scris silnic şi războindu-se cu sechelele care bântuiau vremurile de atunci – exact ca şi cele de mai târziu şi până azi – avea să-i frângă, zi de zi, puterile sale intelectuale şi fizice. Trăia din cântul de strană în mănăstirile unde slujeau mătuşile sale călugăriţe, de când s-a trezit la viaţă şi până şi-a luat zborul la Cernăuţi şi peste Carpaţi în Transilvania, Viena, Berlin şi alte ţinuturi! Trăia din psalmi şi citiri din cărţile de slujbă, de unde a luat mireasma viersului său nemuritor! Trăia din prietenia lui Creangă şi iubirea neîmplinită a Veronicăi Micle, muza cu mofturi şi părul auriu", spune Calinic Argeşeanul.

 Arhiepiscopul aduce aminte că poetul naţional  trăia "din seva culturii şi a pământului pe care l-a iubit până la moarte şi din Cer".

"Tomurile, de sute şi mii de pagini îşi aşteaptă cu răbdare cititorii, care, din păcate, cam întârzie să se apropie de poalele muntelui, numit Eminescu. Trebuie să ai curaj să te apropii de acest colos al ştiinţei şi să intri în tainele culturii şi a vieţii lui atât de zbuciumată, care a plecat în frumuseţea lumii nevăzute, la numai 39 de ani, asemenea lui Neagoe Basarab, sfântul isihast şi Blaise Pascal, savantul mistic”, spune Calinic Argeşeanul.

 "Fiecare român se numeşte Eminescu!"

 Arhiepiscopul încheie mesajul cu un îndemn de a ne întoarce mereu la Eminescu.

  „ De îndată ni se va lumina mintea şi ni se va întări credinţa în Neamul şi Ţara în care am venit pe lume, iar cine vrea să citească vremurile, să citească pe Eminescu. Aşa fac englezii cu Shakespeare, germanii cu Goethe şi Schiller, grecii cu Pindar, ruşii cu Puşkin, precum şi alte popoare cu geniile izvorâte din vatra lor. De când poetul Tudor Arghezi, l-a numit pe Eminescu <<sfântul ghiersului românesc>>, de atunci am iubit mai mult pe Eminescu, iar pe Arghezi l-am zărit stând la taină cu sfântul Mihai, din Ipoteştii Botoşanilor, care-i aşeza literele în Cuvânt! Cine-i aduce omagiu lui Eminescu, intră în lumea scrisului său din poezii, proză şi vehemenţa ziaristică a Timpului care l-a dus în spaţiul etern! Fiecare român se numeşte Eminescu!”.

Mai multe pentru tine:
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Motivul pentru care e bine să pui un bănuț în bradul de Crăciun. Tradiția păstrată din generație în generație
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Detaliul regal folosit de Meghan pentru cea mai recentă felicitare de Crăciun. Cu cine a dorit să semene micuța Lilibet