Greşelile gramaticale ale lui Cătălin Rădulescu, „amendat online” de poliţistul Godină: deputatul a mai comis-o şi în alte dăţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cătălin Rădulescu, taxat dur pentru greşelile gramaticale din postarea prin care anunţa iniţiativa legislativă de desfiinţare a echipajelor de poliţie de pe radare, a şters de pe Facebook ultimul text care l-a făcut din nou de râs pe site-ul de socializare. Luna aceasta, parlamentarul argeşean a mai fost ironizat, din aceleaşi motive, de un jurnalist din Piteşti, căruia i-a răspuns într-un limbaj suburban

Textul plin de greşeli în care deputatul de Argeş (care este şi preşedinte al PSD Diaspora) anunţa iniţiativa legislativă de desfiinţare a echipajelor de poliţie de pe radare a dispărut de pe Facebook la scurt timp după ce poliţistul braşovean, Marian Godină, devenit popular în urma textelor scrise pe blogul său şi apoi adunate într-un volum, l-a apostrofat pe parlamentar pe pagina sa de Facebook. 

Gramatica lui Rădulescu, ironizată şi de jurnalişti

În urmă cu o lună, Mihai Paul Codunas, redactorul-şef al site-ului epitesti.ro, l-a taxat pe deputatul Cătălin Rădulescu după ce parlamentarul argeşean, recent condamnat de Curtea Supremă la închisoare cu suspendare într-un dosar DNA, şi-a plâns de milă pe Facebook, incorect gramatical. 

„Plâng într-una. Nu pot să cred”, scria deputatul pe contul personal din reţeaua socială. Jurnalistul piteştean l-a ironizat ulterior pentru cratima folosită greşit. Reacţia deputatului de Argeş a fost mai gravă chiar decât eroarea gramaticală.

Limbaj de mahala: "Mi-am riscat viaţa la Revoluţie pentru voi jegurilor"

”Jegurile şi Securiştii se uită la Greşelile Gramaticale care apar uneori din cauza neatenţiei şi stării în care eşti. Nu dau doi bani pe aceste jeguri, sunteţi zero pentru mine, jurnalişti de doi bani, nu vă datorez nimic, voi îmi datoraţi mie pentru că puteţi scrie şi vorbi liber pentru că mi-am riscat eu viaţa la Revoluţie pentru voi jegurilor” - aşa sună răspunsul deputatului transmis jurnalistului, pe aceeaşi reţea de socializare, dar într-un mesaj privat, mesajul distribuit ulterior de jurnalist pe Facebook (ortografia aparţine parlamentarului). 

“Măi, homosexualule”

Cătălin Rădulescu este ţinta frecventă a ironiilor jurnaliştilor din Argeş, mai ales de la apariţia pe Facebook, în urmă cu ceva timp, a unor fotografii în care deputatul pozează în chiloţi. Jignirile la adresa celor care îndrăznesc să-l apostrofeze, ziarişti şi nu numai, sunt reacţii frecvente ale parlamentarului de Argeş.

Genul acesta de mesaj suburban l-a consacrat demult pe Rădulescu în presa locală. 

“Mai homosexualule, tu Dumitrica, care dai articole cu mine: care morţii matii acte de corupţie sunt eu judecat, si unde ai văzut ca am eu sechestru pus pe avere ? Eu pt acte de corupţie care am sesizat public când ai mei din psd erau corupţi ? Mie mi s-a făcut un dosar politic in care sunt acuzat ca imi întrebam directorii si administratorul ce făceau in compania mea, si ca un jeg cel mai corupt din Argeş IVANESCU ca sa se răzbune a făcut declaraţie mincinoasa. Aşa ca taci in m***ii m***tii din gura, ca nu am ajuns eu care am făcut Revoluţie in România sa fiu criticat de un neica nimeni”, răspundea  deputatul, în urmă cu câţiva, la un mesaj nu tocmai măgulitor la adresa sa (cu precizarea că ortografia aparţine autorului).  

Godină: "Aşteptăm să aveţi iniţiativa de a iniţia nişte scuze publice"

Sâmbătă însă, deputatul s-a mulţumit să şteargă în linişte postarea ce i-a adus ironiile poliţistului Godină, cel care i-a răspuns parlamentarului: “Sunt convins că o asemenea postare vă va aduce mulţi susţinători. Dar ce aţi spune dacă aţi iniţia o lege care să facă imposibilă ocuparea unei funcţii de deputat de către o persoană care scrie "paşte" cu "p" mic, "noştrii" cu doi "i" şi "nici-un" cu cratimă? Nu de alta, dar mie, miliţian pândar, care îmi iau salariul degeaba şi nu am "nici-un" rol, mi se pare ruşinos ca, în România, persoane care nu ştiu să scrie corect să poată iniţia legi. E <<decât>> o sugestie", a comentat poliţistul.

După ce Rădulescu a şters mesajul cu flagrantele greşeli gramaticale, poliţistul a reacţionat din nou.

"Domnul deputat a deziniţiat iniţiativa de a iniţia o iniţiativă de lege şi şi-a şters postarea. :)) Am ştiut eu de ce îi fac print screen. Domnule deputat, aşteptăm să aveţi iniţiativa de a iniţia nişte scuze publice. Sunt convins că aţi iniţia o iniţiativă frumoasă. :))", a mai scris Marian Godină, pe reţeaua de socializare, ironizându-l din nou pe Rădulescu, care sâmbătă dimineaţă susţinea că românii "s-au saturat de aceşti pândari, care în loc să aibă rol de prevenţie, stau ascunşi ca nişte şobolani să dea amenzi". 

Problemele cu legea (la volan şi nu numai) ale deputatului Rădulescu

În ultimii ani, Rădulescu a fost sancţionat, în calitate de şofer, de zeci de ori, iar de trei ori s-a ales cu permisul suspendat pe motiv că a condus sub influenţa alcoolului.  

La sfârşitul lunii martie a acestui an, deputatul Cătălin Rădulescu a fost condamnat de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la 1 an şi 6 luni de închisoare cu suspendare, după ce a fost găsit vinovat de dare de mită şi acte de comerţ ilegale. Decizia Instanţei Supreme n-a fost una definitivă şi a putut fi contestată.

Deputatul social-democrat a fost trimis în judecată pentru dare de mită şi acte ilegale de comerţ în urma unei anchete derulate de DNA. Procurorii anticorupţie susţin că Rădulescu ar fi promis suma de 10.000 de lei unui funcţionar public pentru ca acesta să nu ridice obiecţii la o lucrare prost făcută.

 

 

 

Mai multe pentru tine:
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Archie și Lilibet, alături de părinții lor într-o imagine inedită de familie! Prințul Harry și Meghan Markle dau o veste mare
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile