FOTO Reşedinţa patriarhală de la Schitul Dragoslavele şi povestea bisericuţei maramureşene aduse aici de la sute de kilometri distanţă

Întemeiat la 1929, ca reşedinţă patriarhală de odihnă pentru preoţimea musceleană, Schitul Dragoslavele este unul dintre cele mai pitoreşti aşezăminte monahale ale Argeşului. Peisajul, rupt parcă din poveste, împleteşte, natural, între frumuseţea muntelui, pajistilor şi caselor curate, un vechi şi sfânt lăcaş de lemn, trudit de credincioşii de la Borşa şi ancorat definitiv cu bolovani de piatră în sânul schitului lăsat de ÎPS Iustinian.

Pe soseaua Pitesti-Braşov, la 70 de kilometri de municipiul reşedinţă de judeţ, în apropiere de Rucăr, cum treci peste pârâul Dragoslavele, ajungi în curtea mare, cu parc, fâneţe şi pomi mulţi şi roditori a unuia din cele mai alese aşezăminte monahale de prin Argeş. 

Un schit cu obşte de călugări, construit în anul 1929, ca reşedinţă patriarhală de odihnă pentru preoţii musceleani, care au ridicat aici aici o vilă (ulterior, şi altele) pe care, mai apoi, au daruit-o mai marelui Bisericii Ortodoxe de la acea vreme, Miron Cristea, primul patriarh al creştinismului ortodox, cel care, în calitatea sa de întâistătător al Bisericii Ortodoxe Române, a rămas în istorie pentru susţinuta sa activitate cultural-misionară şi pentru felul în care a stăruit pentru susţinerea intensificării învăţământului religios în şcolile secundare şi reînfiinţarea seminariilor, pentru sprijinirea activităţii filantropice şi ajutorarea tinerilor teologi să studieze  în străinătate. 

O placă memorială încastrată în zidurile uneia din vilele (ce mai târziu aveau să treacă în proprietatea Schitului Dragoslavele) stă mărturie a acestor actelor de donaţie făcute de preoţimea locului. „Această casă s-a zidit din temelie, iar celelalte s-au refăcut cu cheltuiala preoţimii muscelene, care le-a dăruit Patriarhului Miron în 1929 ca să fie reşedinţă de odihnă pentru Patriarhul Romaniei“.

O bisericuţă maramureşeană, pe o fundaţie din bolovani de piatră

Câţiva ani mai târziu, pe vremea Prea Fericitului Patriarh Justinian (1948-1977), cel care înfiinţează, practic, schitul de la Dragoslavele, au loc restaurări ale celor trei case şi ale zidului care delimita, de pe atunci un pitoresc şi plin de farmec părculeţ şi el, patriarhal. 

Cele trei edificii ale preoţimii muscelene primesc în dar o surată mai altfel, ce aparent n-avea nimic de-a face cu ceea ce însemna arhitectura  locului sau vremii, dar care se înrădăcinează în peisaj şi suravieţuieşte până în zilele noastre.

“Preafericitul Părinte Patriarh Justinian a adus aici, în anul 1949, o biserică maramureşeană din lemn, datând din secolul al XVII-lea, construită de către credincioşii parohiei Borşa. Biserica, aşezată pe o fundaţie din bolovani de piatră, este formată din altar, naos şi pronaos, deasupra căruia se află turnul clopotniţei, de formă patrulateră, înaltă şi ţuguiată. Lăcaşul este acoperit cu sindrila, iar o streasină generoasă acopera cerdacul de pe pe partea sudica a bisericii. Căt despre interior, trebuie spus că stranele şi catapeteasma, bine păstrate, uimesc  şi acum prin frumuseţile  sculpturilor", explică directorul Muzeului Judeţean Argeş, Cornel Popescu.

Domiciliu forţat pentru Justinian

Patriarhul Justinian daruieşte bisericuţa de lemn (sfinţită la 21 august 1949),  cele trei case zidite de preoţimea musceleană şi terenurile aferente acestora, Schitului Dragoslavele, unde se spune că, mai târzu, autorităţile comuniste i-ar fi fixat, pentru o jumătate de an, domiciliu forţat, ca urmare a atitudinii manifestate de acesta faţă de măsurile abuzive ale regimului care a scos, cu forţa, din mânăstiri, la 1959, mii de măicuţe şi monahi.

După 1950, timp de un deceniu, la Schitul Dragoslavele a funcţionat şi o scoală de cântăreţi bisericeşti a cărei tradiţie s-a pierdut în timp. Bisericuţa de lemn însă, funcţionează, iar slujbele se ţin cu regularitate în fiecare duminică şi-n orice zi de sărbătoare. Mai mult, schitul mai şi acum statut de reşedinţă patriarhală.