Fostul primar al Piteştiului Tudor Pendiuc, nou dosar legat de cazul asfaltării ilegale a unui drum

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Tudor Pendiuc a fost primarul Piteştiului timp de 22 de ani FOTO. Denis Grigorescu

Fostul primar al Piteştiului Tudor Pendiuc şi Mircea Branişte, fost director ADP Piteşti, vor fi judecaţi într-un alt doilea dosar privind reducerea fondului forestier naţional cu scopul asfaltării ilegale a unui drum până la vila secretarei fostului edil

Pe 6 iunie 2019, Mircea Branişte şi Tudor Pendiuc au fost condamnaţi definitiv de către judecătorii Curţii de Apel Piteşti la câte doi ani de închisoare cu suspendare pentru abuz în serviciu şi respectiv instigare la abuz în serviciu în dosarul asfaltării ilegale a unui drum până la vila secretarei fostului primar. Concret, cei doi au fost condamnaţi pentru că au dispus în mod abuziv efectuarea unor lucrări de modernizare şi asfaltare pentru un drum aflat în afara domeniului public sau privat al municipiului Piteşti.

Numai că la câteva luni după această condamnare, ca urmare a unei sesizări a Direcţiei Silvice Argeş, procurorii de la Parchetul Judecătoriei Piteşti au disjuns un nou dosar, de această dată Tudor Pendiuc şi Mircea Branişte fiind acuzaţi că în urma asfaltării nu au respectat dispoziţiile legale ce reglementează situaţiile în care se poate reduce fondul forestier naţional. Dosarul a fost finalizat la sfârşitul anului trecut, iar un nou proces va începe pe 15 februarie a.c. la Judecătoria Piteşti în acest al doilea dosar. Mircea Branişte va fi judecat pentru săvârşirea infracţiunii de reducere a fondului forestier naţional, în timp ce fostul primar Tudor Pendiuc este acuzat de săvârşirea infracţiunii de instigare la reducerea fondului forestier naţional. Direcţia Silvică Argeş s-a constituit parte civilă în proces întrucât asfaltarea ilegală s-a făcut pentru un drum aflat în fondul forestier naţional, în afara domeniului public sau privat al municipiului Piteşti.

Mai trebuie spus că în cazul condamnării din iunie 2019, Curtea de Apel Piteşti le-a suspendat lui Tudor Pendiuc şi Mircea Branişte executarea pedepsei pe durata unui termen de supraveghere de 3 ani, termen ce va expira în luna iunie a.c.

Fostul primar, interceptat de DNA ”din greşeală”

Fostul primar al municipiului Piteşti timp de 22 de ani, Tudor Pendiuc a fost interceptat „din greşeală“ de procurori atunci când discuta la telefon cu Carmen Lis, secretara sa, despre faptul că a asfaltat, pe banii statului, drumul prin pădure care ducea la vila ei. Anchetatorii îl interceptau pe primarul acuzat de corupţie într-un alt dosar în care, în noiembrie 2014, a şi fost reţinut şi condamnat în primă instanţă la 8 ani de închisoare cu executare.

Concret, porţiunea de teren pe care s-a asfaltat drumul nu făcea parte din domeniul public al Piteştiului. O echipă de muncitori din cadrul Administraţiei Domeniului Public (ADP) Piteşti a muncit timp de două zile în septembrie 2014 pentru a asfalta o parte dintr-o pădure. Mai exact, este vorba despre prelungirea unui drum până la vila Elenei Carmen Lis, pe atunci şefa Serviciului Promovare din cadrul Primăriei Piteşti şi bună prietenă cu Tudor Pendiuc. Practic, procurorii precizează în rechizitoriu că muncitorii au asfaltat o suprafaţă de 506,5 metri pătraţi, care nu prezenta şi nu prezintă nici până în prezent indicator rutier stradal, constituind, pur şi simplu, o intrare în pădure dinspre strada Aleea Seneslau din Piteşti. Ulterior, pentru a ascunde urmele, asfaltarea ilegală urma să fie trecută ca fiind executată pentru o stradă din apropiere, Aleea Căminelor.

Vă recomandăm să mai citiţi:

Fostul primar Tudor Pendiuc, „îngropat“ de mărturiile subordonaţilor în dosarul asfaltării ilegale. Legătura dintre el şi magistratul care l-a achitat iniţial

Fostul primar al Piteştiului a uitat să cedeze trecerea şi a provocat un accident de circulaţie. Tudor Pendiuc a rămas fără permis de conducere


 

Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Ce spune despre România un vlogger american ce a fost arestat în Rusia: Nu există nimic similar!
Secretul piftiei perfecte! Ce carne trebuie să folosești ca să iasă limpede și gustoasă
Venită parcă din basme, e prințesa europeană care a cucerit Gala Premiilor Nobel. A strălucit în rochie de zână, cu o tiara deosebită
Scandal uriaș în Corbeanca. Copiii primesc mâncare de la firma consiliului local la un preț peste lege. Părinții, obligați să semneze contracte. Firma a funcționat fără autorizație de catering: „Își bat joc de copii”
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Zodii binecuvântate de Dumnezeu în următoarele 2 luni. De ce vor avea parte acești nativi