Florin Tecău a demisionat de la conducerea PSD Argeş. Noul preşedinte interimar al social democraţilor argeşeni este senatorul Şerban Valeca

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În urma scandalului sexual iscat după publicarea unor dezvăluiri incendiare de către săptămânalul Ancheta, Florin Tecău a renunţat astăzi la şefia PSD Argeş.


Preşedintele CJ Argeş a anunţat conducerea centrală a partidului că, în contextul dat, vrea să facă un pas în lateral, renunţând la funcţia de preşedinte interimar al organizaţiei judeţene de partid. 

"Biroul Permanent al PSD Arges a luat act de decizia domnului preşedinte Tecău de a renunţa temporar la conducerea organizaţiei judeţene. Dumnealui a luat această decizie, până îşi rezolvă anumite problemele de imagine", a anunţat astăzi purtatorul de cuvânt al PSD Arges, Iustin Dejanu.

Reamintim că Florin Tecău a fost numit preşedinte interimar al PSD Argeş după ce primarul Piteştiului, Tudor Pendiuc,  cel care ocupa tot în interimat şefia organizaţiei după plecarea lui Constantin Nicolescu, a fost arestat în dosarul transportului local de călători, dosar în care este acuzat că ar fi prejudiciat municipalitatea cu 5 miliarde de lei.

Biroul Permanent Judeţean al PSD Argeş s-a reunit în această seară pentru a înainta propunerile privind noua conducere interimară către către organizaţia centrală a partidului.

Pentru funcţia de preşedinte interimar a fost propus senatorul Şerban Valeca, iar pentru cea de preşedinte executiv interimar al PSD Argeş, Ion Georgescu, primarul oraşului Mioveni, până acum vicepreşedinte al filialei.

Validarea propunerilor PSD Argeş se va face luni, la Biroul Permanent Naţional.

Mai multe pentru tine:
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Brenciu își lasă familia în Kuala Lumpur. De ce se întoarce singur în România: „Nu vreau să dau sfaturi celor care au rămas blocați, prin lume, din cauza războiului”
Irina Ponta a ajuns în România. Prin ce mijloace a a reușit fiica de 17 ani a lui Ponta să ajungă în țară
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Sydney Sweeney, cod roșu de erotism! Sânii mari, naturali și fermi n-au lăsat-o niciodată în anonimat
Patru zodii lasă ghinionul în urmă. După o perioadă dificilă și plină de provocări, nativii vor fi răsplătiți: bani, relații și împlinire