Expert în piaţa auto: „Estimăm că în 2017 vor fi aduse 500.000 de maşini second-hand în România“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Gabriel Sicoe, noul preşedinte ACAROM (Asociaţia Constructorilor de Automobile din România), estimează că, din cauza eliminării timbrului de mediu de la 1 februarie a.c., piaţa auto din România va fi extrem de afectată de importurile de maşini second-hand.

Miercuri 22 martie, la Complexul Star din comuna argeşeană Budeasa a avut loc adunarea generală a celor 156 de membri ACAROM, cea mai importantă organizaţie din industria auto românească. La eveniment au fost prezenţi Yves Caracatzanis, director general Dacia şi John Oldham, preşedinte Ford România.

Gabriel Sicoe, director executiv afaceri publice la Dacia, a fost validat ca preşedinte ACAROM pentru următorii trei ani. Sicoe, care lucrează la Dacia din 1981, i-a luat locul regretatului Constantin Stroe, fondatorul ACAROM, care s-a stins din viaţă la sfârşitul anului trecut.

Vicepreşedinţi ACAROM pentru următorii trei ani vor fi John Oldham-preşedinte Ford România şi Silviu Badea-director GIC Piteşti.

Gabriel Sicoe a analizat producţia şi piaţa de autoturisme în contextul evenimentelor marcante ale anului trecut, insistând asupra dezechilibrării pieţei auto interne prin  avalanşa de importuri de autoturisme SH. Au fost reiterate principalele probleme care condiţionează competitivitatea industriei de automobile din ţară în perioada următoare: infrastructura rutieră cu cele două obiective  prioritare, autostrăzile Piteşti- Sibiu şi Craiova -Piteşti, resursa umană de viitor pentru industria auto, cercetarea- dezvoltarea auto, dinamica salariilor şi  atragerea de investiţii purtătoare de tehnologii moderne. Creşterea competitivităţii industriei auto rămâne obiectivul esenţial al ACAROM.

”Estimăm că în acest an, din cauza eliminării timbrului de mediu, în România vor fi aduse 500.000 de automobile second-hand. Va fi o explozie SH. În ceea ce priveşte înmatriculările de autoturisme noi în România, credem că vor fi aproximativ 100.000 de unităţi”, a declarat Gabriel Sicoe.

Noul preşedinte ACAROM a precizat şi cât încasează statul la buget pentru fiecare categorie de maşină: 3.000 de euro pentru o maşină nouă de import, 3.500 euro pentru o maşină produsă în România şi 0 euro pentru o maşină second-hand.

Gabriel Sicoe a declarat că în perioada următoare vor fi o serie de întâlniri şi analize cu autorităţile, în vederea reducerii importului masiv de autoturisme second-hand. În luna februarie, după eliminarea timbrului de mediu, în ţara noastră au fost aduse nu mai puţin de 68.000 de autoturisme second-hand.

Mai multe pentru tine:
România se reinventează între Washington și Paris. Cu cine vom „defila” în noua politică externă: „Doar ei ne pot apăra de ruși”
Prințesa Rajwa a dus moda din Iordania la Palatul Elysée din Paris! Întâlnire istorică cu Brigitte și Emmanuel Macron
Femeile care au înfruntat foamea, frica și moartea: adevărul despre cum a distrus Uniunea Sovietică Moldova anilor ’40
Drama Cameliei Mitoșeru, la 74 de ani: „Am suferit o nouă operație pe creier”. Fiul Mihai Mitoșeru n-o scapă din ochi: „Mă răsfață, e sufletul meu”
Eduard, un copil de 10 ani, crescut de bunici și abandonat de părinți, luptă pentru viață! A vomitat sânge și are nevoie de o operație urgentă la inimă. AJUTĂ ȘI TU!
„Am rămas în chiloți!” Momentul terifiant trăit de un român celebru pe cel mai înspăimântător aeroport din Europa
Un obiect unic pe teritoriul fostei provincii romane Dacia, descoperit la Turda
Românii care au vizitat una dintre cele mai izolate și ieftine țări din lume. Ce i-a impresionat cel mai mult: „Un gest simplu, dar cu o semnificație profundă”
Premierul Bolojan nu-și schimbă părerea despre reducerea numărului de parlamentari: „E o formă de respect pentru electorat”
I-a donat propriul rinichi, dar n-a fost invitată la nunta Selenei Gomez. Cum explică donatoarea trădarea
Cauza morții bateristului Marius Keseri de la Direcția 5. Prietenii rup tăcerea. „Boala cumplită îl schimbase, nu-l mai recunoșteai. Venea la biserică să se roage”. Ultimele fotografii