Ecologiştii fac harta gunoaielor din Argeş

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Alături de Cluj, Argeşul este al doilea judeţ-pilot ales de către ecologişti pentru acţiunea de cartare a mormanelor de deşeuri şi mai apoi pentru curăţare.

Acţiunea care începe astăzi în Argeş este una naţională, întreprinsă cu ajutorul voluntarilor, al autorităţilor şi al companiilor şi îşi propune curăţarea de gunoi a României într-o singură zi. Momentul culminant al proiectului „Let’s do it, Romania! Curăţenie în toată ţara într-o singură zi” a fost programat pentru ziua de 25 septembrie 2010, când tinerii ecologişti şi-au propus să scoată cât mai mulţi români din case pentru a face curăţenie.


Indiferent să este vorba de gropi de gunoi, cursuri de apă sau zone de picnic foarte murdare, mai tot gunoiul din argeş va fi marcat pe hartă. Voluntarii din Argeş, cu ajutorul celor din Bucureşti, au străbătut judeţul în lung şi-n lat, încă de la prima oră, pe 40 de trasee deja stabilite, pentru a lua coordonatele deşeurilor, pe care le vor înscrie pe harta judeţului.


Tot Argeşul face curat!
 “Din Argeş, din păcate, nu am avut suficienţi voluntari care să ne ajute cu această operaţiune de cartare şi ne va fi foarte greu să acoperim toate cele 40 de trasee stabilite. De aceea am cerut sprijinul voluntarilor de la Bucureşti”, spune Liana Buzea, coordonatorul proiectului. După stabilirea locaţiilor exacte ale zonelor murdare din judeţ, se va face planul exact pentru curăţarea acestor zone pe cât posibil, şi conştientizarea societăţii civile, autorităţilor şi companiilor cu privire la marile depozite de deşeuri. “Pe 22 şi 23 mai se va face curat în ambele judeţe-pilot, Argeş şi Cluj. În funcţie de cum vor merg acţiunile în aceste zone, vom stabili planul de bătaie pentru restul ţării, ziua stabilită pentru curăţenia naţională fiind 25 septembrie 2010”, adaugă coordonatoarea proiectului.


România nu este prima ţară în care se desfăşoară acest proiect de mediu de mare anvergură, menit să “cureţe” cât mai multe deşeuri într-o sing

Mai multe pentru tine:
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
AUDIO. Înregistrare șocantă cu Ion Duvac, membru în Colegiul Psihologilor. Îi cere pacientei să facă o poză cu vaginul: „Ia dă-ți tu voie să vedem ce-i cu păsărica ta”
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Prințul William răbufnește: ”Mi-am pierdut calmul”. N-a mai rezistat și a mărturisit la Premiile BAFTA
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Pensii mai mari de la 1 iulie 2026. E vorba de românii care au lucrat în această țară din Europa