Domnitorul care a condus Ţara Românească doar 30 de zile. Ajuns domn după un asasinat, a fost dat jos de turci

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Suleiman Magnificul a dat ordin ca domnitorul să fie îndepărtat FOTO: Radio Oltenia

Un domnitor despre care se ştiu foarte puţine, Basarab al VI-lea, descendent din marea familie a Basarabilor, a condus Ţara Românească doar 30 de zile, fiind mazilit ca urmare a unui ordin al lui Suleiman Magnificul.

Pe 2 ianuarie 1529, domnitorul Radu de la Afumaţi era fost ucis împreună cu fiul său Vlad de către boierii Neagoe şi Drăgan în timp ce se afla în biserica Cetăţuia, situată în nordul oraşului Râmnicu Vâlcea. Pe 5 ianuarie 1529, după doar trei zile de la asasinarea lui Radu de la Afumaţi, cei doi boieri ucigaşi l-au numit domn pe Basarab al VI-lea, în care vedeau un conducător uşor de manevrat.

După cum spune profesorul de istorie Constantin Vasilescu, „şi ca urmare a unui ordin venit de la sultanul Suleiman Magnificul, boierii Drăgan şi Neagoe l-au îndepărtat pe Basarab al VI-lea de la tron după doar 30 de zile de domnie, pe 6 februarie 1529”. Însă situaţia nu s-a liniştit nici după îndepărtarea lui Basarab al VI-lea.

Cei doi boieri au format o locotenenţă domnească în frunte cu Neagoe vornicul. Însă, după cum precizează Constantin Rezachevici în „Cronologia critică a domnilor din Ţara Românească şi Moldova anii 1324 – 1881” (Volumul I, Editura Enciclopedică, 2001), „Poarta Otomană nu a fost însă de acord cu locotenenţa domnească şi l-au învestit domn pe Moise Vodă. În aceste condiţii, se pare că Basarab s-ar fi retras la sud de Dunăre”. Ulterior, conform mai multor istorici, Basarab al VI-lea ar fi fost şi el ucis ca urmare a unui ordin al aceloraşi boieri complotişti.

Pe aceeaşi temă:

FOTO „Domnul răzbunării creştine şi al mândriei româneşti“. Cum a ajuns capul unui domnitor la Suleiman Magnificul

Moartea stupidă a unui domnitor român care s-a înecat cu tot cu cal în Dâmboviţa după ce s-a îmbătat

Mai multe pentru tine:
Secretele chiftelelor perfecte din cartofi. Preparatul ideal pentru mesele de Postul Paștelui
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
A meritat iubirea lor? Prinţul e pe punctul de a-şi pierde tronul din cauza scandalului iscat de ea
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Marina Almășan, la Judecătorie de mână cu noul iubit, Sorin Mărcuș: „A vrut s-o susțină în caz că venea Georgică Cornu” De ce a lipsit omul de afaceri timișorean de la ultima înfățișare
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne