Din padoc la palat. Prinţesa Maja von Hohenzollern a adoptat un maidanez capturat de pe străzile Piteştiului

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ajunsă într-un adăpost de la marginea Piteştiului, după ce, în urmă cu doi ani, a fost ridicată de pe străzi, o căţeluşă foarte bătrână şi-a găsit o familie lângă care să-şi petreacă ultimii ani de viaţă. Şi nu orice familie, ci una cu sânge albastru.

Prinţesa Maja von Hohenzollern a adoptat căţeluşa pentru a-i oferi o viaţă frumoasă alături de ceilalţi companioni, de asemenea adoptaţi. “Am adoptat-o tocmai pentru că, fiind bătrână, nu avea şanse pentru adopţie urmând probabil să moară în adăpost. Am dorit ca ea să cunoască dragostea şi să aibă casa ei cel puţin în ultima parte a vieţii. Pentru prima oară în viaţă a avut un nume. Am numit-o Mathilda şi acum trăieşte fericită”, a declarat Alteţa Sa, citată de Federaţia Naţională pentru Protecţia Animalelor (FNPA).

Prinţesa Maja de Hohenzollern, o personalitate publică marcantă în multe ţări, care militează pentru ajutorarea copiilor în dificultate şi pentru drepturile omului, distinsă cu numeroase premii internaţionale pentru angajamentul său la nivel global, este şi unul dintre cei mai cunoscuţi activişti din lume care lupă pentru drepturile şi bunăstarea animalelor.

Alteţa Sa a venit de mai multe ori în  România pentru a susţine cauza animalelor străzii şi este susţinător al proiectului educaţional de relaţionare om-animal, EDUXANIMA, la a cărui lansare a participat personal, alături de implementatorii acestui proiect, Federaţia Naţională pentru Protecţia Animalelor (FNPA), Consiliul Judeţean Argeş, Inspectoratul Şcolar General Argeş, Lexford Castel şi de susţinătorii proiectului, maestrul Gheorghe Zamfir, organizaţia internaţională PETA şi Federaţia Germană pentru Protecţia Animalelor. 

 Cine este Prinţesa Maja von Hohenzollern 

Prinţesa Maja von Hohenzollern este descendenta celebrei famillii dinastice de electori, regi şi împăraţi ai Prusiei, Germaniei şi României, dinastie fondată în secolul al XI-lea, al cărei motto este Nihil sine Deo (Nimic fără Dumnezeu).  În România, dinastia de Hohenzollern a fost aleasă în anul 1866,  ca dinastie domnitoare de către conducerea politică a ţării în frunte cu Ion Brătianu, regii României, prinţi de Hohenzollern fiind Carol I (principe al României 1866–1881; rege 1881-1914); Ferdinand I al României (1914–1927), Mihai I al României (1927–1930 şi 1940–1947) şi Carol al II-lea al României (1930–1940).

Mai multe pentru tine:
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG