Davidescu: “Hotărârea Consiliului Județean de organizare a referendumului este ca și atacată”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Prefectul de Argeș, Gheorghe Davidescu a formulat deja contestația vizavi de hotărârea Consiliului Judeţean Argeş de organizare a unui referendum pe tema regionalizării, însă deocamdată n-a depus-o în instanță, râmânând doar o chestiune de timp.

“Deocamdată Consiliul Județean nu ne-a comunicat ofcial hotărârea adoptată. Are la dispoziție, pentru asta, 10 zile lucrătoare din momentul adoptării. Abia apoi o putem ataca.”, explică prefectul. Asta nu l-a împiedicat pe reprezentantul Guvernului în teritoriu să se pregătească de atac.
“Împreună cu colegii de la compartimentul juridic am formulat deja contestația. (..) Hotărârea C.J. de organizare a referendumului este ca și atacată!” precizează Davidescu.

Contestația prefectului de Argeș a fost argumentată pe nu mai puțin de șapte  pagini și jumătate, însă varianta sa finală va fi gata abia în zilele următoare.
„Desființarea unui județ este o problemă de interes național, nu de interes local. Decizia aceasta nu poate să aparțină decât autorității centrale. Prin acest referendum s-ar cheltui bani publici fără o fundamentare reală  (...) .Dacă cei de la Consiliul Județean pot să demonstreze că vor face voluntariat, eu merg la referendum! Dar nu să mizeze pe o rectificare de buget, pentru că nu au voie să facă așa ceva în astfel de situații. Ar fi ilegal, iar eu sunt aici ca să veghez la aplicarea corectă a legii.”, spune Davidescu.

Dacă respectiva contestație va avea sau nu câștig de cauză, rămâne de văzut. Cert este că, pâna acum, justiția a luat hotărâri diferite în privința a două demersuri similare. Secţia contencios a Tribunalului Vrancea a respins contestaţia prefectului judeţului, în timp ce prefectul de Vâlcea a avut câştig de cauză în atacarea deciziei CJ. În cazul în care contestaţia prefectului Davidescu nu va fi admisă, pe 28 august argeşenii vor fi chemaţi să răspundă cu „Da” sau „Nu” la întrebarea „Sunteţi de acord cu desfiinţarea unităţii administrativ teritoriale - judeţul Argeş?”

Mai multe pentru tine:
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
A meritat iubirea lor? Prinţul e pe punctul de a-şi pierde tronul din cauza scandalului iscat de ea
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Marina Almășan, la Judecătorie de mână cu noul iubit, Sorin Mărcuș: „A vrut s-o susțină în caz că venea Georgică Cornu” De ce a lipsit omul de afaceri timișorean de la ultima înfățișare
Secretele chiftelelor perfecte din cartofi. Preparatul ideal pentru mesele de Postul Paștelui
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate