Curg cererile de debranșare de la sistemul de termoficare al Piteștiului

0
Publicat:
Ultima actualizare:

De la 1 iunie de când s-a dat starul debranșărilor,  230 de piteșteni au depus cereri de  renunțare la  sistemul centralizat de încălzire.

  Reprezentanții Termo Calor Confort s.a. speră ca anul acesta, numărul debranșaților să fie sub cel de anul trecut cănd 4900 de familii au renunțat la serviciile furnizorului  local de agent termic în favoarea centralelor de apartament.


 “Am făcut un calcul estimativ și credem că vom avea în jur de 1500 de debranșați, nu mai mult. De precizat că cei care vor să se deconecteze trebuie să-și anunțe intenția până la 15 august, deși debranșări se vor face și după această dată. Este important pentru noi, ca să știm cu clienți și cu ce instalații întrăm în iarna care vine.”, explică Sorin Apostoliceanu, șeful serviciului Facturarea  Termo Calor Confort s.a.

 Anul acesta, debranșările nu se mai fac decât cu echipele Termo Calor Confort și nu prin alte firme specializate sau insalatori indeopendenți, amenzile pentru nerespectarea acestei prevederi putând ajunge până la 1000 de lei.




 

Mai multe pentru tine:
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Kate Middleton, mesaj emoționant despre lupta cu cancerul: „Sunt momente de frică și oboseală”. Ce le-a transmis celor diagnosticați cu această boală
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cum pregătește Elwira Petre prăjitura tiramisu pentru copii. Cu ce înlocuiește cafeaua din desert