Cum se prepară uleiul de coada-şoricelului. Ce beneficii are pentru piele

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Coada şoricelului are indicaţii în tratarea unui şir lung de afecţini, însă una dintre cele mai importante acţiuni terapeutice este cea regeneratore de ţesuturi. Cele mai la îndemână forme de administrare în acest scop sunt compresele cu infuzie, însă există şi formule cu acţiune mult mai intensă şi eficientă.

Se ştie că planta acţionează ca dezinfectant, expectorant, antiinflamator, calmant gastric, decongestiv hemoroidal, însă, mai presus de toate acestea, coada şoricelului acţionează ca cicatrizant şi reparator tisular.

Este proprietatea care o recomandă în tratarea leziunilor cutanate de orice fel, de la arsuri solare (când se folosesc comprese cu infuzii), alergii (când se apelează la inhalaţii sau spălături nazale cu infuzie, ori intern, la administrarea de ceaiuri), până la arsuri chimice, caz în care remediul presupune folosirea unor peparate cu un conţinut de substanţe active cicatrizante mai puternice.

Preparatul care vindecă rapid şi estetic arsurile

Uleiul de coada şoricelului, o formulă mai puţin populară decât clasicele ceaiuri, are astfel de proprietăţi intense.

„În jumătate de litru de ulei de măsline, de sâmburi de struguri sau de susan, se pun 10 linguri de inflorescenţe de coada-şoricelului, uscate şi mărunţite. Se lasă să macereze la soare, vreme de două săptămâni, după care se filtrează, iar preparatul obţinut se trage într-o sticlă închisă la culoare, care se păstrează în locuri întunecoase şi reci. Uleiul de coada-şoricelului ajută la vindecarea rapidă şi estetică a arsurilor cu substanţe chimice. Se aplică, de trei ori pe zi, pe locul afectat, până la vindecare”, explică specialistul în fitoterapie Elena Badea.

Precauţii

În general, coada-şoricelului se administrează cu prudenţă la gravide, mai ales atunci când este vorba de preparate de concentraţie ridicată. La persoanele cu sensibilitate alergică la plantele din familia Asteraceae, coada-şoricelului poate produce catar respirator şi dermatită de contact.

Trebuie reţinut, de asemenea, că dozele mari de coada-şoricelului potenţează efectul sedativelor şi al antihipertensivelor şi, totodată, pot să contracareze efectele anticoagulantelor.
 

Specialiştii recomandă evitarea dozelor foarte mari (10-20 de grame zilnic) de Coadă-şoricelului, pentru perioade lungi de timp şi consultarea unui medic înainte de începerea unui tratament cu această plantă.

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Medicii trag un semnal de alarmă, după ce un tânăr a murit de demență la doar 24 de ani. Simptomele pe care mulți le ignoră
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort