Crescător din Ştefăneşti: Oul de struţ este la mare căutare de Paşte

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Oul de struţ poate fi cea mai potrivită achiziţie pentru Paşte. Costă 100 de lei, cântăreşte peste 2 kilograme şi poate avea multiple întrebuinţări: asigură masa pentru vreo 30 de persoane, poate fi pe post de bibelou şi, vă vine să credeţi sau nu, de icoană. Mai în glumă mai în serios unii sunt dispuşi să picteze pe el un chip de sfânt, să-l sfinţească la biserică şi apoi să se-nchine la el.

Marian Georgescu, cunoscut de vecini ca nea Simică, are la Ştefăneşti, o fermă de struţi. Dacă în urmă cu câţiva ani avea chiar şi 180 de struţi, în timp, criza şi-a spus cuvântul. Acum mai are decât o pereche de struţi adulţi, Jummy şi Simona. 

Pentru nea Simică afacerea cu struţi e profitabilă. În preajma Sărbătorilor Pascale, ouăle de struţ sunt la mare căutare şi chiar nu face faţă cererii. De cumpărători nu duce lipsă. Chiar ieri, un domn, Cornel Bălăşoiu, l-a strigat la poartă. „Sănătate, domnu Simică! Ai şi pentru mine vreo 4-5 ouă?! Vreau şi eu pentru mâncat, ca să ne dăm şi noi mari să spună vecinii „Iete, bă, ăştia mănâncă ouă de struţ”, să le fac şi cadou, dar să şi pictez, că am văzut prin alte colţuri ale ţării că se poartă oulă de struţ pictat.” Nea Simică i-a spus că îl serveşte cu cea mai mare plăcere, dar: „”Îţi dau decât unul, restul după Paşte, dacă mai vrei, pentru că e cererea mare”, a spus crescătorul de struţi.

Un ou de struţ este vândut cu 100 de lei şi cântăreşte în jur de două kilograme. Preţul nu este mare, spune nea Simică şi are şi o explicaţie: „Oul de struţ nu are colesterol şi nici toxine”. Încondeierea deja e primată. Acum se poartă oul de struţ pictat.” Cele mai multe solicitări le am de la persoane din Suceava. Le încondeiază şi le vând în străinătate cu 450 de euro oul. De asemenea, sunt persoane care pictează pe el feţe ale unor sfinţi”, a mai spus Marian Georgescu. 

Când a auzit cele povestite de nea Simică, Cornel Bălăoiu, a spus, mai în glumă, mai în serios: ”Gata, nu mai fac niciun ou cadou.  Îl duc să-mi picteze pe el un sfânt şi îl păstrez să mă închin la el.” Aşadar, struţul este o afacere profitabilă, iar întreţinerea lui nu este una deloc costisitoare. 

Mai multe pentru tine:
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Vin schimbări radicale de temperatură în martie. Experții vorbesc despre „o anomalie atmosferică de proporții”
Bianca Drăgușanu a împlinit 44 de ani. Vedeta a fost răsfățată cu cadouri de zeci de mii de euro
Cât costă studiile la universitatea din Abu Dhabi unde merge Irina, fiica lui Victor Ponta. Instituția este una dintre cele mai costisitoare opțiuni academice din lume
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Picioarele lui Kate, un nou subiect de discuție. După ce s-a descălțat ieri în public, a uimit cu începutul de monturi și unghiile nefăcute
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie