Comuna Bughea de Sus are cei mai mulţi contravenienţi care prestează muncă în folosul comunităţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

La polul opus se află Primăria Cetăţeni, care are un total al amenzilor neîncasate de aproape 4 milioane de lei, urmată de Valea Mare Pravăţ, cu pestte 2.2 milioane lei, iar lista e lungă.  Prefectul  Cristian Soare le cere edililor care stau şi se uită lung la amenzile neîncasate să meargă până la sesizarea instanţei de judecată competente şi punerea în executare a mandatului emis.

Din dezinteres, de teamă să nu piardă voturi sau din necunoaşterea posibilităţilor legale de valorificare a acestor amenzi, zeci de comune din Argeş cumulează cifre impresionante de amenzi neîncasate. Un exemplu în acest sens este Comuna Cetăţeni care, de la 555 mii lei amenzi neîncasate în 2010, a ajuns, în prezent, la 3.79 milioane lei (amenzi neîncasate). Comuna Valea Mare Pravăţ cumulează amenzi neîncasate în valoare de 2.27 milioane lei, iar localităţile Ţiţeşti şi Mălureni 2,1 mililoane lei şi respectiv 1.7  milioane lei amenzi neîncasate.

Legislaţia actuală prevede că, în cazul în care contravenientul nu a achitat amenda şi nu există posibilitatea executării silite, organul din care face parte agentul constatator poate sesiza instanţa de judecată pe a cărei rază teritorială s-a săvârşit contravenţia, în vederea înlocuirii amenzii cu sancţiunea obligării contravenientului la prestarea unei activităţi în folosul comunităţii, ţinându-se seama de partea din amendă care a fost achitată.

La polul opus se află Bughea de Sus, unde la începutul anului se constata existenţa unor contravenţii neîncasate în valoare de circa 438.000 lei, primarul a apelat la lege, astfel încât pentru suma de aproximativ 350.000 lei s-au întocmit procese verbale de insolvabilitate şi s-au transmis adrese către agenţii constatatori pentru transformarea amenzilor în muncă în folosul comunităţii. Până la această oră, s-au emis de către instanţele competente mandate de executare în cuantum de circa 262.000 lei, din care pentru suma de 49.831 lei s-a încheiat executarea mandatelor în perioada iunie-octombrie 2013.

Prefectul de Argeş, Cristian Soare, le-a cerut şi celorlalţi primari să ia exemplul edilului de la Bughea de Sus, să nu mai ezite în aplicarea procedurilor legale şi să purceadă la parcurgerea etapelor care se impun, de la analiza situaţiei persoanelor care nu au achitat amenzile, până la declanşarea procedurii de executare silită (înştiinţare de plată, somaţie şi titlu executoriu, etc.) până la sesizarea instanţei de judecată competente (etapă ce cade în sarcina agentului constatator emitent al procesului verbal de contravenţie) şi punerea în executare a mandatului emis şi comunicat de instanţa de judecată autorităţii locale prin executarea muncii în folosul comunităţii conform unui program de supraveghere şi control elaborat de autoritatea locală.

Mai multe pentru tine:
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Archie și Lilibet, alături de părinții lor într-o imagine inedită de familie! Prințul Harry și Meghan Markle dau o veste mare
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie