Codul de legi tipărit în română la 1652. Cum le-a oferit Mihai Viteazul boierilor dreptul de a-şi spori numărul de iobagi
0În cadrul Secţiei Colecţii Speciale a Bibliotecii Judeţene „Dinicu Golescu“ Argeş din Piteşti se află unul dintre primele coduri de legi din Ţara Românească numit „Îndreptarea Legii“, ce are o vechime de 367 de ani, acesta fiind tipărit la Târgovişte în anul 1652.
Acum 373 de ani, la 4 mai 1646, în timpul domniei lui Vasile Lupu, apărea la Iaşi primul cod de legi tipărit în limba română (şi unul dintre primele coduri de legi apărute într-o limbă naţională din Europa), ”Cartea românească de învăţătură de la pravilele împărăteşti şi de la alte giudeţe”. Codul de legi aflat la Biblioteca Judeţeană este al doilea tipărit în limba română, în anul 1652.
Volumul al cărui titlu integral este „Îndreptarea legii/ cu Dumnezeu/ care are toată judecata/ arhierească şi împărătească de toate vinile/ preoţeşti şi mireneşti/ scoasă la Târgovişte în tipografia prea luminatului mieu domn Io Matei V. Bas(arab)“ cu cheltuiala lui Ştefan, mitropolitul Târgoviştei şi exarh al Plaiului şi a toată Ungrovlahia“ a fost considerat de istorici un adevărat cod de legi al Ţării Româneşti, fiind numit în scrierile vremii şi „Pravila cea Mare“ sau „Pravila de la Târgovişte“.
În literatura juridică a vremii, pravila desemna „o lege sau un corp de legi, dispoziţie, regulament, hotărâre (cu caracter civil sau bisericesc)“, tot atunci fiind întrebuinţate şi expresiile: după pravilă ce însemna „conform legii, legal, just“ şi peste pravilă, „ilegal, nedrept“. În secolul al XVII, atunci când se tipăreşte şi „Îndreptarea Legii“, se folosea mai mult termenul de pravile împărăteşti cu semnificaţia de „corp de legi şi dispoziţii juridice de drept bizantin, folosite cu unele adaptări şi în Ţara Românească şi în Moldova.
Prelucrare a izvoarelor de drept bizantin
După cum precizează Gabriela Tomescu (foto), responsabil Colecţii Speciale în cadrul Bibliotecii Judeţene Argeş, ”Scrisă în limba română cu caractere chirilice, „Îndreptarea Legii“ este o colecţie completă şi modernă de legi, ce se bazează pe izvoare de drept bizantin, cunoscute la noi prin filiera slavonă. Ea nu constituie o simplă traducere a izvoarelor bizantine, ci şi o prelucrare a acestora, conformă cu nevoile de atunci ale Ţării Româneşti. Lucrarea cuprinde traduceri din: „Sintagma“ lui Matei Vlastares, „Nomocanonul“ lui Manoil Malaxos, „Comentariul“ lui Alexis Aristan. Traducătorul izvoarelor, alcătuitorul şi prefaţatorul „Îndreptării Legii“ este Daniil Panonianul, care, pentru finalizarea acestui amplu proiect, a colaborat cu profesorii Şcolii Domneşti din Târgovişte, învăţaţii greci Pantelimon (Paisie) Ligaridis şi Ignatie Petritsis. Prima parte a lucrării conţine legiferarea situaţiei iobagilor în raporturile lor cu marii boieri, iar cea de-a doua cuprinde texte de drept canonic, dar şi menţiuni despre alfabetul chirilic şi definiţia gramaticii, nomenclatorul dregătorilor şi atribuţiile lor şi, deosebit de valoros, un tratat de epistolografie – un fel de manual cu modele de corespondenţă protocolară între aristocraţia clericală şi cea laică”.
O lucrare de mare rafinament grafic
În ceea ce priveşte aspectul grafic al cărţii, se remarcă grija minuţioasă pentru detalii. ”Titlul lucrării şi titlurile capitolelor sunt scrise cu cerneală roşie, pentru a le delimita de corpul lucrării scris, în mod tradiţional, cu cerneală neagră, majuscule iniţiale ornate, realizate de asemenea în cerneală roşie, numită „minium“(din lt. minum), paginaţia deosebită, dar şi complexitatea gravurilor, atât din punctul de vedere al compoziţiei, cât şi al decoraţiei lor, dovedesc cu prisosinţă rafinamentul tipografilor şi al miniaturiştilor din timpul domniei lui Matei Basarab (1632-1654), care ştiau că valoarea unei cărţi rezidă şi în aspectul ei grafic, ordonat şi îngrijit”, mai spune Gabriela Tomescu.
Iată şi contextul istoric în care a apărut „Îndreptarea Legii“. În 1652, Ţara Românească era frământată de conflicte interne. ”Potrivit poruncii date în timpul domniei lui Mihai Viteazul, majoritatea ţăranilor erau legaţi de glie, fiind robi pe moşiile marilor boieri. Forţat de împrejurări, în condiţiile în care era imperios necesar să-şi refacă armata distrusă în timpul luptei împotriva turcilor, Mihai Viteazul, solicitase sprijin militar din partea boierilor, oferindu-le în schimb posibilitatea de a-şi spori numărul de iobagi. Aşadar, în anul 1652, gliile aparţineau, în marea lor majoritate, boierimii şi domeniilor mânăstireşti. Neacceptând această stare de fapt, ţăranii se revoltau adesea. Erau potoliţi cu forţa, dar numai pentru puţin timp. Era clar că Ţara Românească avea nevoie de legi, aşa că o „Pravilă Mare“ era necesară”, mai adaugă Gabriela Tomescu.
Potrivit istoricului George Coandă, membru al Academiei Româno- Americane de Arte şi Ştiinţe din SUA, într-un articol publicat în „Almanah bisericesc“, an IX, nr. 101- 102, septembrie- octombrie 2002, intitulat „Îndreptarea Legii. Marea pravilă a unităţii de neam. Târgovişte, 1652“: „Rostul acestei lucrări- căreia, printr-o confinitate tematică cu alte lucrări tip „cod de legi“ i se mai spune „Pravila cea mare de la Târgovişte“- a fost acela că, „pre limba proastă românească“ (aşa cum precizează traducătorul ei din limba greacă, Daniil Andrian Panonianul) să impună în viaţa religioasă şi civilă o seamă de reguli juridice capabile să introducă ordinea în societate, dar în spiritul epocii.[...] Lucrarea (un veritabil Codex Valachorum) este un adevărat monument de cultură românească integrându-se perfect în revoluţia Renaşterii şi recomandându-ne în Europa prin ceea ce, spiritual, eram noi atunci. Baruch Spinoza îşi va fi scris celebrul „Tratatul teologico-politic“, Nicolas de Malebranche îşi va fi publicat „Despre căutarea adevărului“, Blaise Pascal ne va fi lasăt "Scrisori provinciale", iar Gottfried Wilhelm Leibniz îşi va fi imaginat „De arte combinatoria“. […] Daniil Andrian Panonianul va fi făcut o operă, căci acea „ars combinatoria“, o practică obişnuită oarecum în epocă, la care a apelat premeditat, i-a permis să reunească, într-un aliaj legislativ şi moral inedit, texte din Malaxos şi din Pravila lui Vasile Lupu“.
Datorită conţinutului său, „Îndreptarea Legii“ a cunoscut o largă circulaţie în întreaga arie geografică locuită de români, contribuind la unificarea gândirii juridice româneşti şi implicit la unitatea culturală şi lingvistică a românilor din cele trei ţări, existente pe atunci: Ţara Românească, Moldova şi Transilvania.