Cinci sicrie cu trupurile victimelor din accidentul din Muntenegru au fost transporate la Piteşti. Rudele au fost chemate la IML

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cinci cadavre au fost transportate în Piteşti FOTO Arhiva Adevărul

Cinci sicrie au fost transportate, miercuri dimineaţă, de la Bucureşti către Institutul de Medicină Legală din Argeş. Patru dintre trupurile neînsufleţite vor fi duse la Curtea de Argeş, în timp ce unul dintre acestea va rămâne în Piteşti.

După ce au fost identificate toate cele 18 cadavre ale victimelor accidentului din Muntenegru, cinci sicrie în care se aflau trupurile neînsufleţite ale celor care şi-au pierdut viaţa în tragedia rutieră au fost transportate la Institul de Medicină Legală(IML) de la Spitalul Judeţean Argeş.

Rudele victimelor au fost anunţate, miercuri dimineaţă, să se prezinte la Institut pentru a aduce lucrurile necesare trupurilor victimelor, precum haine sau sicrie noi. Cele cinci cadavre ale victimelor din Muntenegru au fost transportate din Capitală, în jurul orei 2.00, cu ajutorul a două maşini, drumul fiind asigurat de reprezentanţii IML.

În jurul orei 10.00, la Curtea Domnească va fi oficiată o slujbă la care vor participa şi oficialităţi, iar drapelele vor fi coborâte în bernă. La slujbă va participa şi Episcopul Argeşului şi Muscelului, Constantin Calinic.

Mai multe pentru tine:
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Omletă de post, gata în 10 minute. Ingredientul surpriză care poate înlocui cu succes ouăle
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Netflix dispare discret de pe 87 de milioane de dispozitive astăzi: „sfârșitul unei ere”
Profesoara care a plecat cu elevii în Dubai vine cu explicații despre excursie. Cum au fost protejați elevii blocați în Orientul Mijlociu
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Sydney Sweeney și-a pus fanii pe JAR. Blondina super senzuală a publicat imaginile în care apare TOPLESS
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul