Ce pedepse au primit practicanţii de box care au violat o fată la petrecerea de majorat a unuia dintre ei. Cum a fost batjocorită victima o noapte întreagă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cei doi tineri din Topoloveni - Argeş care anul trecut au violat o fată de 19 ani la petrecerea de majorat a unuia dintre ei au primit pedepse definitive. Unul a fost condamnat la trei ani şi şase luni de închisoare, iar celălalt a fost trimis într-un centru educativ pentru că la data faptelor era minor.

Curtea de Apel Piteşti a pronunţat sentinţe definitive în dosarul în care Vasile – Ionuţ Teşcan (acum în vârstă de 19 ani) şi Gelu-Claudiu Bratu (18 ani, în prezent) au fost judecaţi pentru chinurile la care au supus, în urmă cu un an, o tânără pe care au bătut-o şi batjocorit-o imediat după petrecerea de majorat a primului dintre ei. 

Instanţa de apel a redus cu un an şi jumătate pedeapsa pronunţată anterior de Judecătoria Topoloveni în cazul lui Vasile – Ionuţ Teşcan, împotriva căreia inculpatul a declarat apel. 

„Desfiinţează în parte sentinţa penală apelată şi rejudecând (...) reduce pedeapsa principală de la cinci ani închisoare, la trei ani şi şase luni închisoare. Menţine restul sentinţei penale apelate. Deduce la zi arestul la domiciliu pentru inculpaţii Teşcan Vasile – Ionuţ şi Bratu Gelu-Claudiu”, se arată în sentinţa Curţii de Apel Piteşti pronunţată pe17 octombrie.

„Cazache”, trimis într-un centru educativ

    

Aceeaşi instanţă a respins, ca nefondat, apelul declarat împotriva aceleeaşi sentinţe de celălat inculpat Gelu-Claudiu Bratu, zis „Cazache”, care la data faptelor era minor (17 ani). Individul a rămas cu măsura educativă privativă de libertate a internării într-un centru educativ timp de trei ani ani şi a fost obligat  la plata sumei de 3000 lei, reprezentând cheltuieli de judecată, către tînăra abuzată.

Cei doi violatori au primit pedepse definitive Foto sursata.ro

Faptele de care cei doi sunt acuzaţi s-au petrecut în septembrie 2018, imediat după petrecerea de majorat a celui mai mare dintre ei.

Cei doi indivizi au invitat-o pe tânăra în vârstă de 19 ani în casa bunicilor sărbătoritului, iar acolo, lucrurile au scăpat de sub control.

Pentru că fata s-a împotrivit, cel de 17 ani a bătut-o, iar celălalt a violat-o. Ulterior si minorul a batjocorit-o pe tânără. 

Fata a depus plângere abia la două zile de la viol, de teamă că va fi din nou bătută, cei doi fiind practicanţi de box. Indivizii şi-au recunoscut faptele, dar le-au pus pe seama consumului de alcool.

"Din cercetări, poliţiştii au stabilit că, în data de 30 septembrie a.c, cei în cauză, prin ameninţare şi constrângere fizică, ar fi întreţinut relaţii sexuale cu o tânără de 19 ani, împotriva voinţei acesteia",  precizeaza , la acea vreme,  IPJ Argeş.

 Citeşte şi: Tinerii acuzaţi de o fată că au violat-o o noapte întreagă, după o petrecere de majorat, au fost arestaţi

Mai multe pentru tine:
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
S-a născut «copilul-minune». Bebelușul a fost purtat într-un uter transplantat de la o femeie decedată
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
”Neața, imbecililor!” Andrew, profilul grobianului clasic, abuzator toată viața sa. Cum îi saluta pe angajați la Palat
Cum se gătesc oladiile, preferatele Annei Lesko. Preparatul este de origine rusească și te va face să te lingi pe degete
Horoscop miercuri, 25 februarie. Scorpionii fac o schimbare radicală în viața lor, iar Balanțele își ascund emoțiile