Ce nu poţi să-i spui copilului în timpul divorţului. Psiholog: „Are nevoie de adevăr să depăşească pierderea familiei“

Copiii sunt foarte atenţi şi sensibili la toate schimbările care apar în familie, iar divorţul, considerat a fi, pentru parteneri, a doua traumă ca intensitate după deces, este resimţit de cei mici nu doar ca pierderea unui părinte, ci şi ca un conglomerat de sentimete de tristeţe, vină, ură şi dezamăgire.

Divorţul părinţilor îi face pe copii să-şi pună o serie de întrebări legate de motivele  separării  acestora. Multe dintre ele au legătură cu propria persoană: “Oare cu ce am greşit?”, “Eu sunt de vină că mami şi tati nu se mai iubesc?”, “Eu sunt cauza pentru care tata (sau, după caz, mama) a plecat?”, “Oare mă urăsc?”. Rostite sau nu în faţa părinţilor, aceste întrebări îi macină enorm pe copii, motiv pentru care problema despărţirii trebuie tratată cu tact în faţa lor, astfel încât, în primul rând, să nu se simtă vinovaţi. În al doilea rând, adevărul este foarte important în discuţiile pe care părinţii le au cu cei mici în contextul unui divorţ, însă maniera în care li se înfăţişează realitatea trebuie adaptată vârstei şi nivelului de înţelegere al copiilor.

“Copilul are nevoie de adevăr pentru a putea depăşi pierderea familiei. Chiar şi la vârste mici, copiii observă situaţia tensionată din interiorul familiei şi înţelege ceea ce se întâmplă între părinţi. Ascunderea realităţii creează furie şi confuzie în mintea copilului şi nu-l ajută să se adapteze la noul context al separării dintre părinţi”, explică, pentru Adevărul, psihologul Ionuţ Ghiugan.

Din păcate, pentru că divorţul vine la pachet cu împărţirea bunurilor materiale dobândite de-a lungul căsniciei şi cu disputatea custodiei copiilor, de multe ori, pentru obţinerea unor câştiguri pe cele două planuri, copilul este întors împotriva celuilalt părinte, printr-o campanie susţinută de denigrare, plină de minciună şi venin: “Tata (sau mama, după caz) e rău/”, “Nu te mai iubeşte”, “Ne urăşte!“, “Are pe altcineva”, “Nu-i pasă de tine / de noi”.

O separare prost gestionată duce la sentimente de vinovăţie, teamă şi inadecvare pentru copil

Toate aceste lucruri servite copilului în scopul manipulării lui în direcţia deteriorării relaţiei cu celălalt părinte sunt, de fapt, o formă de abuz din partea părintelui calomniator, iar toate aceste informaţii aruncate copilului se vor întoarce împotriva minorului, reducându-i şansele de a deveni un adult funcţional, de a stabili, pe viitor, relaţii de iubire mature şi echilibrate.

“Există situaţii în care un părinte este dominat de emoţii negative şi resentimente faţă de fostul partener şi, conştient sau nu, comunica sistematic copilului o imagine distorsionată asupra motivelor şi cauzelor care au produs divorţul. Făcând acest lucru părintele proiectează conflictul la nivelul interior al copilului sub formă sentimentelor de vinovăţie, teamă şi inadecavare. Îndoctrinarea copilului prin prezentarea celuilalt părinte ca pe un duşman (aşa-zisa "spălare a creierul"), pentru a-i sugera ostilitatea sau inferioritatea acestuia este o formă de abuz care dăunează grav copilului”, mai spune Ionuţ Ghiugan. 

Incertitudine privind viitorul

Sunt şi situaţii în care ambii părinţi spun, în faţa copilului, lucruri urâte unul la adresa celuilalt  (“E un bou/ E o vacă”, “E un nenorocit/ E o nemernică”, ceea ce este şi mai devastator pentru cel mic.

“Motivul pentru care divorţul este foarte traumatizant pentru copil este determinat de schimbarea majoră din viaţă lor şi incertitudine privind viitorul. Copilul nu se va putea echilibra emoţional în relaţia cu parntii, atât timp cât aceştia vor continuă să se acuze reciproc, să-şi arunce cuvinte,  urâte şi să menţină o stare conflictuală şi încălcată de stres.”, mai spune cunoscutul psiholog. 

De multe ori, când în războiul murdar dintre cei doi părinţi, copilul se poziţionează de partea unuia dintre cei doi – mama sau tata – părintele care pierde afecţiunea, în loc să lupte pentru a o recâştiga, dă dovadă de imaturitate şi irespinsabilitate faţă de copil spunându-i vorbe grele: “L-ai ales pe el pentru ca are mai mulţi bani”, “Eşti la fel ca taică-tu/maică-ta” , etc.

“În timpul divorţului, una dintre greşeliele majore ale părinţilor în relaţia cu copiii lor este că reacţionează preponderent din postura de partener respins, rănit sau înşelat şi mai puţin din rolul de părinte, uitând să fie atenţi la drama copilului care suferă, la rândul lui. Cuvintele urâte adresate reciproc, denigrarea partenerului în faţa copilului, poliţele plătite celuilat şi, în general, proastă relaţie a părinţilor în timpul divorţului şi după separare afectează copilul într-o măsură mai mare decât o face despărţirea propriu-zisă”, mai spune specialistul.