Ce este borderline. Semnele care arată că suferi de cumplita boală psihică ce te aruncă de la dragoste la ură

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Nu toate emoţiile se pun pe tapet. Învăţăm de mici să ne controlăm trăirile interioare, însă există şi persoane care, şi la maturitate, au dificultăţi majore în controlarea emoţiilor, persoane într-o continuă schimbare de dispoziţie. Instabilitatea aceasta permanentă poartă numele de tulburare de personalitate borderline şi, de cele mai multe ori, este cauzată de experienţe traumatice din copilărie sau de disfuncţionalităţi cerebrale.

“Instabilitatea imaginii de sine şi emoţiilor în relaţiile interpersonale este o caracteristică principală a tulburării de personalitate borderline. Persoanele cu astfel de tulburare sunt, de asemenea, foarte impulsive, se simt neînţelese, maltratate, într-un cuvânt, victime. Nu îşi asumă responsabilitatea pentru faptele şi alegerile lor, atribuind celorlalţi sau factorilor externi, nereuşitele sau deficienţele personale”, explică, pentru ”Adevărul”, psihologul Ionuţ Ghiugan. 

Relaţii de tip dragoste-ură

Felul în care persoana cu un astfel de diagnostic se vede pe sine, modul în care se comportă şi relaţionează cu ceilalţi sunt vizibil afectate de tulburarea amintită. Persoana are o imagine de sine atât de instabilă, încât trece rapid şi continuu de la o stare la alta. Are dificultăţi în păstrarea valorilor la care se raportează, a prietenilor a joburilor şi chiar a relaţiilor cu partenerii de viaţă. 

De la idealizarea unor persoane, pacientul trece subit, în contextul unor neînţelegeri considerate de majoritatea oamenilor nesemnificative, la furie şi ură. “Instabilitatea se vede în relaţiile personale sau de cuplu, care tind să fie haotice şi să se schimbe destul de repede. Aceste persoane luptă pentru putere prin strategii impulsive şi lipsite de maturitate, fără a ţine cont de norme sau reguli sociale, iar atunci când se ajunge la conflict, nu-şi mai pot controla emoţiile, devin iraţionale şi adoptă o perspectivă de tip bun sau rău. Prietenul sau iubitul, mai devreme admirat sau idolatrizat, devine brusc şi dramatic cel mai mare duşman”, explică psihologul. 

Alternarea între extremele de idealizare şi devalorizare

Aproximativ 2% din populaţia lumii suferă de această tulburare, iar în populaţia clinică cu tulburări de personalitate, acest diagnostic ocupă între 30 şi 60 de procente. Oamenii cu personalitate borderline pot fi deplin conştienţi că au un comportament distructiv, ceea ce îi afectează şi mai tare.

“Persoanele diagnosticate cu această tulburare depun eforturi disperate pentru a evita abandonul real sau imaginar. Percepţia de separare sau de respingere poate duce, în cazul acestor persoane la schimbări profunde în imaginea de sine. Frica de abandon este legată de o intoleranţă la singurătate, iar disperarea cu care încearcă evitarea abandonului, poate împinge la auto-mutilare sau tentative de suicid", mai spune specialistul.

Alternarea între extremele de idealizare şi devalorizare, perturbare de identitate, caracterizată prin instabilitatea sentimentului de sine (instabilitatea obiectivelor şi a valorilor personale, a aspiraţiilor profesionale), instabilitate afectivă şi impulsivitatea, sunt şi ele trăsături caracteristice personalităţii borderline”, mai spune Ionuţ Ghiugan 

Mulţi dintre pacienţii cu această tulburare au în comun un istoric de abuzuri sau neglijare în copilărie. Exista însă studii care arată că această problemă, ce poate fi cauzată şi de unele anomalii cerebrale, ar putea fi moştenită. 

“Mulţi specialişti explică tulburarea borderline folosind un model bio-psiho-social de cauzalitate, potrivit căruia un singur factor nu este responsabil pentru apariţia şi dezvoltarea tulburării, ci interconectarea complexă a trei factori: biologici şi genetici (există un riscul că această tulburare să fie transmisă de la părinţi la copii), factorii sociali şi factorii psihologici (personalitatea şi temperamenul individului)”, mai spune specialistul. 

Tulburărarea de personalitate borderline se tratează cu ajutorul psihoterapiei, iar tratamentul este unul de lungă durată. “Persoane cu o astfel de  tulburare nu caută soluţii pentru tulburarea propriu-zisă ci pentru efectele secundare pe care aceasta le produce în viaţa personală şi profesională. Intervenţia terapeutică e de multe ori îngreunată de faptul că tulburarea de personalitate borderline apare de multe ori asociată cu alte tulburări: tulburare bipolară şi tulburările conexe, tulburările depresive şi tulburările de alimentatie”, mai spune renumitul psiholog. 

Mai multe pentru tine:
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Planul diabolic pus la punct de o femeie de afaceri acuzată că și-a ucis soțul pentru a pune mâna pe avere
”Neața, imbecililor!” Andrew, profilul grobianului clasic, abuzator toată viața sa. Cum îi saluta pe angajați la Palat
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cum să câștigi la loto fără să plătești prea mult. Secretele știute doar de jucătorii de succes, bazate pe surse reale
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!