Ce au de reproşat actorii, regizorii şi scenografii Teatrului Al. Davila la adresa Consiliului Judeţean Argeş

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Angajaţii Secţiei Dramă a Teatrului Alexandru Davila din Piteşti sunt revoltaţi de relaţia deficitară pe care, spun ei, Consiliul Judeţean Argeş o are cu instituţia de cultură.


Mai mulţi actori, regizori şi scenografi acuză lipsa de transparenţă a Consiliului Judeţean Argeş în numirile pe funcţii de conducere la teatru, şi spun că nu este normal ca atunci când se iau decizii care vizează activitatea instituţiei de cultură, să nu fie consultaţi.

„Vrem schimbarea relaţiei cu Consiliul Judeţean, astfel încât aceasta să nu mai fie una de subordonare, de patronare, ci una de colaborare”, spune unul dintre actorii teatrului.

Exisă şi voci care contestă numirea în funcţia de manager interimar a juristului Teatrului, Araxi Negoşanu, despre care unii dintre angajaţii Secţiei Dramă spun că le-a fost impusă, deşi şi-ar fi dorit să aibă şi ei un cuvânt de spus pentru acest interimat.

Conducerea CJ Argeş spune însă că numirea în funcţia de manager interimar a juristului Araxi Negoşanu a fost făcută în urma unei propuneri venite chiar din partea instituţiei de cultură.

Concursul pentru ocuparea fotoliului de de manager al Teatrului Al Davila va avea loc în mai puţin de o lună.


Mai multe pentru tine:
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Aspectul ”întunecat” din astrograma celor mai controversați criminali în serie. Toți aveau această caracteristică și energie joasă
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Descoperirea șocantă făcută de cercetători despre ADN-ul lui Hitler. Ce au găsit în corpul dictatorului
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Secretul întunecat din spatele imaginilor virale. Cine este, de fapt, influencerița considerată acum cea mai frumoasă femeie din lume
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare