Campanie umanitară pentru tânăra diagnosticată cu un cancer rar chiar în ziua în care a născut: „Că să aibă şanse de 30-50%, îi trebuie un tratament scump”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Filarmonica Piteşti organizează, joi, un concert simfonic umanitar pentru tânără de 23 de ani din Piteşti care luptă din răsputeri să-şi vadă fetiţa crescând. Cristina Manea a fost diagnosticată, în vara acestui an, imediat după ce a născut, cu o formă rară de cancer, iar familia sa nu dispune de banii necesari singurului tratament care i-ar putea prelungi viaţa.

Până în vara acestui an, Cristina era o tânără fericită. Nu avea la activ nicio problemă medicală serioasă de care să fi ştiut. Avea un soţ iubitor şi o sarcină care trebuia să-i aducă împlinirea. Cel mai aşteptat moment al soţilor Manea a venit la pachet cu un coşmar. In iulie, în aceeaşi zi în care femeia aducea pe lume, prin cezariană, o fetiţă perfect sănătoasă, aveau să vină, din partea medicilor, primele suspiciuni sumbre în cazul tinerei mămici: metastaze la plămâni şi cap.

Şi-a văzut prima oară fetiţa în secţia ATI a Spitalului Judeţean din Piteşti. Din cauza durerilor, n-a putut s-o ţină în braţe decât câteva minute. Rudele nu i-a spus nimic despre problemele suspectate de medici, în speranţa că după investigaţii amănunţite, acestea vor fi infirmate. 

Ajunsă la Institutul Oncologic Fundeni din Bucureşti, tânăra a fost diagnosticată cu o boală teribilă. Sarcom alveolar de părţi moi, un cancer rar, cu metastaze. 

Soţul tinerei e disperat. Bărbatul se chinuie să strângă bani pentru singura terapie care i-ar putea prelungi viaţa Cristinei. Tratamentul care ar putea-o salva pe Cristina costă 70.000 de euro.

"Şansele sunt minime, dar există"

La acest moment, Cristina este într-o stare proastă. După şedinţele de tratament de până acum, n-a dat prea multe semne de ameliorare. A făcut o scurtă întrerupere a procedurilor, pentru că nu se mai simţea în stare să suporte chimioterapia, dar de dragul fetiţei sale e gata să lupte până la capăt.

„Până acum, a făcut cinci şedinţe de radioterapie la cap şi în perioada 26-28 septembrie, prima cură de chimioterapie, ambele la Institutul Oncologic Bucureşti. Este slăbită şi nu poate continua chimioterapia momentan. Şansele sunt minime, boală e evoluată mult, dar ele există. Că să aibă şanse de 30-50% îi trebuie acest tratament scump - Imunoterapie”, spune Adrian Manea (32 de ani), soţul Cristinei.

Pentru cei care vor să întindă o mână de ajutor acestei familii au fost deschise două conturi: CONT LEI: RO80RZBR0000060018026985 deschis la Raiffeisen Bank Piteşti / titular: Manea Mariana CONT EURO: RO79RZBR00

Piteştenii au strâns pentru Cristina 32.000 de lei într-o singură zi

Pentru Cristina, Filarmonica Piteşti organizează, joi, de la ora 19.00, la Centrul Multifuncţional, un concert simfonic umanitar cu pagini muzicale din Vivaldi, Bach şi Mozart. Spectatorii vor primi flyere cu informaţii despre cazul Cristinei şi conturile unde pot face donaţii. De asemenea, se vor putea face donaţii în bani pentru salvarea vieţii Cristinei şi într-o urnă mobiă ce va fi amplasată în sala de spectacole. Orice sumă este binevenită.

Concertul umanitar de săptămâna aceasta, urmează unei alte acţiuni caritabile, derulată la sfârşitul  săptămânii trecute în Parcul Lunca Argeşului din Piteşti, unde argeşenii au venit să-i întindă tinerei o mână de ajutor. Doar că suma strânsă până acum, 32.000 de lei e departe de a acoperi costurile tratamentului.

Mai multe pentru tine:
Kate Middleton, mesaj emoționant despre lupta cu cancerul: „Sunt momente de frică și oboseală”. Ce le-a transmis celor diagnosticați cu această boală
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cum pregătește Elwira Petre prăjitura tiramisu pentru copii. Cu ce înlocuiește cafeaua din desert