Câinii de avalanşă ai României urcă la Cabana Capra pentru obţinerea sau reconfirmarea brevetelor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Sursă Facebook Câini de avalanşă Salvamont România

Între 5 şi 15 martie 2019, la Cabana Capra - Transfăgărăşan se va desfăşura Stagiul Naţional de Formare a Unităţilor Canine de Intervenţie la Avalanşă, forma de specializare în meseria de salvator montan. Timp de unsprezece zile, unitatăţile canie formate din conductor şi câine de avalanşă trebuie să progreseze în aşa fel incât, la examenul final, să demonstreze capabilitatea accesului oriunde în zona montană.

La o altitudine de 1700 metri, animalele şi conductorii lor vor executa misiuni de salvare prin găsirea a minimum două victime umane îngropate în zapadă, pe o suprafaţă de două hectare. Ulterior, fiecare echipaj trebuie să arate că se poate retrage în siguranţă.

„Probele de acces includ schiul de tură, rapelul pe stâncă şi/sau gheaţă, precum şi alte situaţii care pot fi întâlnite în timpul unei acţiuni de salvare. Unităţile canine candidate sunt cele care au trecut evaluarea cu caracter obligatoriu şi eliminatoriu în perioada 8-10 februarie, la Rânca, în Munţii Parâng”, explică lon Sănduloiu, şeful Salvamont Argeş.

La stagiul final vor participa echipaje din Alba, Neamţ, Hunedoara, Bihor, Gorj, Bacău şi Argeş, iar în ultimele două zile ale stagiului, vor fi prezente toate unităţile canine de avalanşă brevetate până acum, pentru reconfirmarea anuală.

11 unităţi canine de avalanşă 

Trebuie precizat că reconfirmarea anuală a brevetului este obligatorie pentru menţinerea statutului operaţional al unităţii canine.

„Corpul de conductori pentru câini de avalanşă din România este format din unsprezece unităţi canine de avalanşă din opt judeţe. Judeţul Argeş are doi conductori, cu trei câini brevetaţi pentru acest gen de salvare.

Menţionăm că stagiul se adresează salvatorilor montani care doresc să se specializeze în intervenţie canină la avalanşă. Candidatul trebuie să fie calificat ca salvator montan, întrucat schiul de tură, tehnicile alpine de acces la locul avalanşei, precum şi cunoaşterea detaliată a procedurilor de intervenţie la avalanşă sunt elemente care trebuie stăpânite la un nivel superior, anterior intrării în şcoala canină”, precizează Serviciul Salvamont Argeş.

Câinii de avalanşă ai României urcă la Cabana Capra pentru obţinerea sau reconfirmarea brevetelor

Foto: Helios, primul câine se avalanşă cu brevet, din România. Sursă Facebook Câini de avalanşă Salvamont România

În ultimele trei sezoane de iarnă au fost înregistrate zece decese la nivel naţional, în condiţiile în care turiştii sau schiorii au fost surprinşi de dinamizarea stratului de zapadă. S-a întâmplat după o perioadă fără cazuistică la avalanşă. Actualul sezon este încă în curs, aşa că nu sunt excluse incidentele.

"Intenţia Salvamont România este că la nivel naţional să fie în permanenţă minimum 25-30 de unităţi canine de avalanşă, răspândite pe arcul carpatic, astfel încat să se asigure o intervenţie optimă. Acest lucru va fi cu atât mai necesar, în condiţiile în care, în viitorul apropiat, vor există trei elicoptere echipate pentru intervenţie montană, dispuse judicios pentru optimizarea intervenţiei, la care se va face de gardă pe perioada iernii cu unităţi canine pentru avalanşă", precizează Salvamont Argeş.

Zăpadă de peste 2,5 metri la Cota 2000

În privinţa condiţiilor meteo, în acest moment, zăpada ninsă măsurată pe platforma meteo Bâlea Lac, la altitudine similară cu Cota 2000 Transfăgărăşan, care se află pe versantul sudic, este de 260 cm. Trebuie însă menţionat că stratul de zăpadă poate avea grosimi de câţiva metri în zonele de acumulare sau troienite.

„Pentru informaţii suplimentare, punctuale, turiştii ne pot contacta prin Dispeceratul Naţional Salvamont, formând pe tastatura telefonului, sintagma 0salvamont. Această modalitate de comunicare oferă turistului posibilitatea de a află informaţii direct de la şeful formaţiei Salvamont din zona în care intenţionează să facă vreo excursie”, transmite Serviciul Salvamont Argeş.

Mai multe pentru tine:
Ce tranzacții suspecte a descoperit Libra Bank în conturile AUR. Ce plăți s-au făcut către patronul Realitatea PLUS, unde Simion și Georgescu sunt lăudați excesiv
Cine este regele care avea cel mai bizar fetiș în dormitor. Nu ”ierta” nicio parteneră
Ziua în care Biserica a deschis porțile doar pentru personalități. De ce oamenii de rând n-au avut acces în interior la slujba de sfințire a picturii Catedralei Neamului VIDEO
Ciucu face bilanțul promisiunilor nerealizate de foștii primari ai Capitalei: „Rușinea e prea mare ca să promit cai verzi pe pereți”
Oamenii din Aninoasa trăiesc de aproape 3 ani în containere: „Au zis maxim 3 luni”
„Repertoriul movilelor de pământ din județul Timiș” - o parte uitată a istoriei Banatului
Radu Mazăre, viață de lux în Madagascar. Cum arată resortul fostului primar al Constanței. Bungalow-uri generoase, cu vedere spre Oceanul Indian
Cea mai puternică rugăciune! Spune-o zilnic şi scapi de orice rău
Cu ce trebuie să dai pe perdele, ca să miroasă ca în camerele de lux ale hotelurilor de 7 stele. Trucul pe care nimeni nu ți-l spune
Mirabela Grădinaru, criticată de stiliști pentru că ar fi confundat Sfințirea Catedralei cu o… înmormântare: „Nu apari cu doliu pe cap! Nu ești la funeraliile Reginei Elisabeta!” Ce au spus despre Gigi Becali
Locul magic pe care puțini turiști au șansa să-l viziteze. Ce spun doi români care au ajuns aici: „De departe, locul nostru preferat”