Autopsier la morga Argeş, iritat de şpaga în whisky primită să cosmetizeze un mort: „Aşa ceva beau numai tractoriştii“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cristian Nedelcu, unul dintre autopsierii trimişi în judecată FOTO Facebook

Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeş au trimis recent în judecată pentru luare de mită patru angajaţi de la morga Spitalului Judeţean Argeş. Dosarul a fost instrumentat ca urmare a numeroaselor plângeri şi sesizări penale venite de la rude ale unor persoane decedate, care au spus că a trebuit să dea angajaţilor de la morgă bani şi bunuri pentru pregătirea ori ridicarea cadavrelor.

Printre cei care au făcut sesizări se numără şi primarul Bebe Ivan din comuna Băbana, care a reclamat patru cazuri de acest gen.

Revoltător : se cerea mită şi când era vorba de cazuri sociale

Cei patru autopsieri ce vor fi judecaţi sunt Nedelcu Cristian, Maria Marinel, Stan Vasile şi Păun Marian. În rechizitoriul întocmit, procurorii spun că angajaţii cereau şpagă chiar atunci când era vorba de cazuri sociale şi dau ca exemplu un caz petrecut în decembrie 2012, când doi angajaţi de la Centrul de Recuperare pentru Persoane cu Handicap Vultureşti au venit la morgă să ia cadavrul lui Aurel Badea, primitor de ajutor social şi care nu avea nicio rudă: „Autopsierii de serviciu Nedelcu Cristian şi Maria Marinel, deşi au fost atenţionaţi că este vorba de un caz social, le-au cerut „să dea ceva” pentru a pregăti cadavrul. Au dat 50 lei. Inculpaţii nu au fost mulţumiţi şi motivând că au lucrat doi, le-au cerut „să mai pună ceva”, astfel că au mai primit încă 50 de lei. Ambii martori precizează că nu li s-a dat nicio chitanţă”.

Şpăgar nemulţumit, după ce a primit o sticlă de whisky ieftin: „Aşa ceva beau numai tractoriştii”

Angajaţii Primăriei Băbana s-au confruntat în mai multe cazuri cu cereri de mită de la angajaţii de la morgă pentru ridicarea unor cadavre, deşi acestea erau cazuri sociale. În ianuarie 2014, trei angajaţi de la Primăria Băbana - Adina Prodănel, Ion Şuţă şi Mihai Şchiopu - au mers să ridice un cadavru de la morgă. Şi, după cum precizează procurorii, „Şuţă Ion a luat de la domiciliu o sticlă de 2,5 litri ţuică, iar primarul Bebe Ivan i-a dat martorei Prodănel Adina o sticlă de whisky, cu scopul de a fi înmânate autopsierului de serviciu, în cazul de faţă inculpatului Maria Marinel. După ce a achitat taxa pentru eliberarea actului constatator de deces, martora Prodănel Adina i-a dat inculpatului Maria Marinel sticla de whisky, acesta primind-o cu observaţia „aşa ceva beau numai tractoriştii”. De asemenea, a primit de la martorul Şuţă Ion sticla de 2,5 litri cu ţuică, apoi a eliberat cadavrul fără a îl mai spăla, doar îmbrăcându-l ».

Iată şi un caz probat cu date, venite inclusiv de la Spitalul Judeţean. În 2014, Deaconescu Elena şi Mircea, s-au deplasat la morga spitalului pentru ridicarea cadavrului numitei Papuc Filofteia, sens în care l-au contactat pe autopsierul de serviciu, Nedelcu Cristian care, conform procurorilor, „în prezenţa şi altor aparţinători, le-a spus că procedura de urmat este aceea să i se dea lui banii, iar în ziua următoare să se prezinte pentru ridicarea cadavrului şi a actului de deces. Susţin ambii martori că i-au dat inculpatului suma cerută, 400 lei. Declaraţiile martorilor se coroborează cu datele furnizate prin adresa din 20 ianuarie 2016 a Spitalului Judeţean de Urgenţă Piteşti, făcându-se dovada că nu s-au încasat taxele cuvenite spitalului şi deci întreaga sumă de 400 lei a rămas asupra inculpatului Nedelcu Cristian”.

Primarul de la Băbana: „Era jaf la drumul mare la morgă !”

Am stat de vorbă şi cu Bebe Ivan, primarul de la Băbana, pe marginea şpăgilor de la morga Spitalului Judeţean, şpăgi ce au fost cerute şi angajaţilor primăriei pe care o conduce.

„Angajaţii de la morgă mi-au cerut un miliard despăgubiri după ce a apărut în presă un articol despre ei şi cazurile de la Băbana şi aia m-a ambiţionat. Un procuror m-a chemat să dau declaraţii legate de cazurile de mită de la morgă. N-am mai putut să dau înapoi, am spus tot adevărul. Deşi erau cazuri sociale - au fost în total patru înmormântări - ei cereau bani de la obraz. Jaf la drumul mare! Am înţeles că toată conducerea spitalului ştia de cazurile de mită de la morgă. Ăştia de la morgă luau tot ce prindeau, fie că erau bani sau băutură”.

Mai multe pentru tine:
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Profesoara care a plecat cu elevii în Dubai vine cu explicații despre excursie. Cum au fost protejați elevii blocați în Orientul Mijlociu
Netflix dispare discret de pe 87 de milioane de dispozitive astăzi: „sfârșitul unei ere”
Sydney Sweeney și-a pus fanii pe JAR. Blondina super senzuală a publicat imaginile în care apare TOPLESS
Omletă de post, gata în 10 minute. Ingredientul surpriză care poate înlocui cu succes ouăle
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare