Alte patru persoane au dat declaraţii în cazul jafului armat de la o sucursală BRD din Piteşti

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Poliţiştii continuă cercetările în acest caz FOTO Arhiva Adevărul

Alte patru persoane au dat declaraţii în cazul jafului armat de la o sucursală BRD din Piteşti, numărul celor audiaţi ajungând astfel la 16, poliţiştii continuând cercetările în acest caz.

Potrivit reprezentanţilor IPJ Argeş, ancheta este făcută de o echipă complexă de la Serviciul de Investigaţii Criminale, coordonată de şeful inspectoratului şi de către procurorul de caz de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Argeş.

Au fost audiate alte patru persoane, sunt 16 în total, în cazul de la agenţia bancară din municipiul Piteşti, când o persoană care avea faţa acoperită a pătruns în sediul unităţii şi, prin ameninţări, a sustras o sumă de bani din casieria unităţii, în urma evenimentului neexistând vătămări corporale. Există un cerc de suspecţi, iar cercetările continuă pentru identificarea autorului, ancheta fiind realizată de o echipă complexă de la Serviciul de Investigaţii Criminale, coordonată de şeful inspectoratului, comisarul şef Dumitru Nicolae şi de procurorul de caz”, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Argeş, comisar şef Dănuţ Dinu.

Poliţiştii au analizat imaginile surprinse de camerele de supraveghere, dar acestea nu au fost făcute publice până în prezent.

Poliţiştii argeşeni au întocmit un cerc de suspecţi în cazul jafului armat de la o sucursală BRD din Piteşti, până sâmbătă după-amiază în acest caz fiind audiate 12 persoane.

“Avem un cerc de suspecţi, au fost audiaţi 12 bărbaţi până acum şi continuă audierile. Ştim exact ce căutăm - un bărbat de 25-30 de ani, cu o constituţie atletică. Faţa nu i s-a putut vedea pentru că a fost acoperită, însă avem date şi indicii care cu siguranţă ne vor conduce la prinderea făptaşului”, declara, sâmbătă, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Argeş, comisar Dănuţ Dinu.

 Angajata ameninţată cu pistolul l-a descris pe atacator ca având păr blond, o suviţă de păr fiind vizibilă de sub cagulă, şi cu înălţimea de aproximativ 1,70 metri.

Înregistrările video de pe camerele de supraveghere nu au fost făcute publice, iar poliţiştii spun că reprezentanţii băncii nu au comunicat până acum ce sumă a fost furată, primele date arătând că aceasta s-ar ridica la 10.000 de lei.

Jaful armat a avut loc, vineri seară, la o filială a BRD din cartierul Trivale din Piteşti.

Potrivit poliţiştilor, o persoană cu faţa acoperită a pătruns în sediul băncii, spre sfârşitul programului, şi a ameninţat-o cu un pistol pe angajata care număra banii. Ulterior, a furat suma din mâna acesteia, dar şi banii din sertar şi a fugit spre o maşină în care îl aşteptau doi complici, toţi trei plecând apoi cu autoturismul într-o direcţie necunoscută.

În bancă se mai afla şi o altă angajată, care în momentul atacului era într-o altă încăpere şi care, auzind strigătul bărbatului, a acţionat butonul de panică.

Potrivit unor surse judiciare, angajata băncii va fi cercetată pentru neglijenţă în serviciu întrucât din primele cercetări ale poliţiştilor a reieşit că femeia nu şi-ar fi desfăşurat activitatea în condiţii de siguranţă, fiind cu uşa deschisă în timp ce număra banii.

Filiala băncii avea contract cu o firmă de pază şi avea camere video de supraveghere care erau funcţionale.

Mai multe pentru tine:
Pretențiile de divă ale lui Meghan Markle. Ce a cerut ca să revină în Marea Britanie
Cum a ajuns Charlotte, fiica adoptivă a lui Ilie Năstase, pe străzi?! N-are bani nici de mâncare! De ce nu mai reușește să ia legătura cu tatăl ei?! „Ultima dată, m-a blocat…”
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Top plite încorporabile 2026 ⭐ 4,5+ de pe eMAG: Descoperă modelele perfecte pentru bucătării moderne și gătit fără griji
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Ce se întâmplă în fiecare noapte într-un lift din Cluj, la ora 3:17. Locatarilor le este frică să-l folosească. „Cineva era acolo cu mine. În colț. Respirând greu. Dar nu-l vedeam”
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Cum să alegi hota perfectă pentru bucătărie: Top 7 hote pe eMAG care merită cumpărate azi – recenzii reale și reduceri irezistibile
Boala care a ucis-o pe fiica lui Freedie Mercury la doar 48 de ani
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil