Acoperişul şi mansarda unui motel din Argeş, distruse de un incendiu

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Flăcările au fost stinse de pompieri după o oră şi jumătate

Incendiul izbucnit la acoperişul şi la mansarda unui motel din comuna argeşeană Bradu, de lângă Piteşti, a fost stins de pompierii militari, în prezent aceştia acţionând pentru îndepărtarea tuturor focarelor, pentru a preveni reizbucnirea flăcărilor.

Duminică dimineaţă, un incendiu a izbucnit la motelul Adelin din comuna argeşeană Bradu, situată lângă Piteşti.

Pompierii au fost anunţaţi printr-un apel la 112 că arde acoperişul clădirii situate la intersecţia spre Slatina. La faţa locului s-au deplasat de urgenţă şapte autospeciale, printre care şi două ambulanţe SMURD.

Pompierii au reuşit stingerea flăcărilor într-o oră şi jumătate, dar au anunţat că vor continua cercetările pentru a se stabili cauza exactă a incendiului.

"Am intervenit cu şapte autospeciale. Au ars acoperişul, pe o suprafaţă de 100 de metri pătraţi şi două camere de la ultimul etaj", ne-a declarat lt. Mădălina Epure, purtător de cuvânt al ISU Argeş.

Din fericire, nu s-au înregistrat victime, deoarece în acel moment nu erau persoane cazate în motel. 

Motelul "Adelin" din Bradu este situat lângă Târgul Săptămânal al localităţii.

Cauza probabilă a izbucnirii incendiului este coşul centralei.

Mai multe pentru tine:
Kate Middleton, superbă alături de Prințul William la un eveniment major. Motivul pentru care a apărut alături de familia regală
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Horoscop 10 martie. Scorpionii fac o greșeală, Capricornii ar putea câștiga mai mulți bani
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Relația Dacianei Sârbu cu Alex Ghionea. Cine este, de fapt, noul partener și ce dosar penal are pe rol
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Cum se prepară salata de ciuperci cu maioneză de post. Rețeta împărtășită de Maica Alexandra de la Mănăstirea Chiroiu. Video
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Traumele prin care a trecut Maria, fiica adoptată a lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. După abandonul familiei, a fost la un pas de a fi adoptată, dar iarăși abandonată: „A avut și probleme de sănătate”