627 de ani de la prima atestare documentară a Piteştiului

Piteştiul apare pentru prima dată într-un act oficial pe 20 mai 1388, dată la care domnitorul Mircea cel Bătrân dăruia, printr-un hrisov, mânăstirii Cozia o „moară în hotarul Piteştilor”. Au trecut de atunci 627 de ani, vreme în care urbea a fost într-o continuă transformare.

Municipalitatea piteşteană a organizat astăzi, la statuia  lui Mircea cel Bătrân, o evocare istorică a atestării oficiale a Piteştiului. Personajele medieval întruchipate de actiorii teatrului Alexandru Davila au dat citire hrisovului prin care donitorul oferea mănăstirii Cozia o „moară în hotarul Piteştilor” după care au înmânat documentul viceprimarului Cornel Ionică, pentru prima dată amfitrion la Zilele Municipiului Piteşti, în contextual  în care primarul suspendat al Piteştiului, Tudor Pendiuc, este în arest preventiv , fiind trimis în judecată pentru fapte de corupţie în dosarul “Publitrans”
 

Oficialităţile locale judeţene  prezente la eveniment şi reprezentanţii Primăriei Kragujevac, oraşul din Serbia înfrăţit cu Piteştiul, au depus coroane la statuia domnitorului, acolo unde au venit cu flori, ca-n fiecare an, şi elevii şcolii generale Mircea cel Bătrân.

Despre Piteşti

Tot mai multe urme şi mărturii ale locuirii umane  pe teritoriul Piteştilor au au ieşit la lumină în ultimul secol. Istoricii le-au datat începând din epoca paleolitică. ,iat permetrul a fost populat, potrivit descoperirilor, şi în epocile următoare (neolitic, epoca bronzului, epoca fierulu). Civilizaţia bizantină a influenţat şi ea zona Piteştilor în prima parte a perioadei  medievale, iar  atestarea documentară a  Piteştilor se datorează domnitorului Ţării Româneşti, Mircea cel Bătrân (1386-1418) care la 20 mai 1388 dăruia, printr amintitul hrisov, mânăstirii Cozia, o „moară în hotarul Piteştilor”. Urbea a fost, încă din acea perioadă, datorită aşezării sale geografice, o localitate importantă din punct de vedere comercial.

În 1461, documente oficiale atestă „Calea Giurgiului”, parte a drumului care făcea legătura cu oraşele Giurgiu, Piteşti, Câmpulug-Muscel, Braşov. Negustorii piteşteni făceau comerţ cu oraşele Braşov şi Sibiu şi mai multe acte păstrează numele acestora şi activităţile lor comerciale. În 1507, sunt atestate viile domneşti ale Piteştilor, iar câţiva ani mai târziu, Piteştii sunt numiţi oraş într-un document domnesc.

În  vremea domniei lui Neagoe Basarab (1512-1521), Piteştii sunt capitală vremelnică a Ţării Româneşti şi tot în  secolul al XVI-lea, oraşul se dezvoltă ca târg şi este martor al luptelor pentru domnie, fiind inclusiv ocupat de trupe turceşti. Piteştii încep să apară şi în hărţile epocii: în 1546, în harta lui Giacomo Castaldi numită „Carta dei Paesi Danubiani”, editată la Veneţia, apare cu numele de Pitiesd; iar în 1550, în harta lui Georg Reicherstorffer, este trecut ca Pitesi Coenobium. În a doua parte a secolului al XVI-lea, logofătul piteştean Norocea  se implică activ în viaţa politică a ţărilor române pentru a sprijini apoi pe domnitorul Mihai Viteazul. La jumătatea secolului al XVII-lea, în 1656, domnitorul muntean, Constantin Şerban, porunceşte ridicarea bisericii domneşti cu hramul „Sfântul Gheorghe”.  Urbea devina parte a obiceiurilor diplomatice ale ţării, începând cu domnia lui Constantin Brâncoveanu (1688-1714). Astfel, marii demnitari care vizitau ţara, urmau să fie întâmpinaţi la Piteşti, în drumul lor spre Bucureşti, iar domnitorul locuieşte în unele perioade ale anului în Piteşti. 
 

La 1716, oraşul este jefuit de armatele austriece, iar între 1737-1738, la Piteşti, au loc două lupte armate între turci şi austrieci. În 1772, turcii devastează oraşul, în timp ce două decenii mai târziu, în 1791, în urma luptelor de aici dintre turci şi austrieci moare austriacul Franz Iosef Sulzer, cel care ne-a lăsat importante mărturii scrise despre istoria şi economia ţărilor române.
 

În 1802, oraşul este în drumul turcilor lui Pasvantoglu, iar în timpul războiului ruso-turc din anii 1806-1812, Piteştii sunt rând pe rând ocupaţi de cele două armate. Dezastrele sociale ale oraşului, în afara distrugerilor provocate de războaie, sunt completate de perioadele de foamete, de cutremure şi incendii, precum şi de epidemiile de ciumă. 
 

Oraşul este centru şi martor al revoluţiei lui Tudor Vladimirescu, precum şi al revoluţiei române de la 1848. Boierii Brătieni şi Goleşti sunt implicaţi activ în politica românească a secolului al XIX-lea. 

De la 1833, la Şcoala Naţională din Piteşti, predă Nicolae Simonide, cel care acceptă ca în 1841 o trupă de francezi să susţină o serie de spectacole în localul şcolii. În 1842, cunoscutul revoluţionar şi om politic român, C.A. Rosetti este numit şeful poliţiei oraşului.  
 

O serie de documente arată că locuitorii Piteştilor participau cu interes la evenimentele politice şi diplomatice ale perioadei 1856-1859, primindu-l cu entuziasm şi căldură pe domnitorul Alexandru Ioan Cuza, care vizitează oraşul după Unirea din 24 ianuarie 1859, în data de 17 aprilie. Pe scurt  o istorie de 627 de ani, rezumată în câteva cuvinte de reprezentanţii de azi ai urbei noastre!