20 de case din Piteşti sunt în pericol să se prăbuşească în râul Argeş. În fiecare zi, albia râului înghite metri întregi de teren

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Situaţie disperată pentru 20 de familii din cartierul piteştean Prundu Mic . Râul Argeş este la un pas de a le înghiţi gospodăriile, după ce metri întregi de mal s-au surpat în ultima perioadă din cauza ploilor torenţiale. Deşi autorităţile cunosc situaţia nici până în momentul de faţă nu s-au alocat banii pentru betonarea malului

Oamenii stau cu frica în sân că, în orice moment, casele se pot prăbuşi în râul Argeş. Apele învolburate ale Argeşului au rupt metri întregi din grădinile oamenilor. Numai într-o singură gospodărie, proprietarul a pierdut peste 18 metri din gradină, alunecarea de teren ajungând la numai cinci metri de casă. Reprezentanţii  Apelor Române nu s-au limitat decât la a măsura câţi metri de teren dispar zilnic. Aceştia spun că nu depinde de ei rezolvarea problemei. Reabilitarea malurilor în zona respectivă costă 600.000 de euro, bani pe care Ministerul Apelor nu i-a alocat nici până azi, deşi studiul de fezabilitate a fost întocmit în urmă cu patru ani. Prefectul de Argeş spune că va încerca obţinerea de fonduri de la Minister.

Mai multe pentru tine:
Cât costă studiile la universitatea din Abu Dhabi unde merge Irina, fiica lui Victor Ponta. Instituția este una dintre cele mai costisitoare opțiuni academice din lume
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Picioarele lui Kate, un nou subiect de discuție. După ce s-a descălțat ieri în public, a uimit cu începutul de monturi și unghiile nefăcute
Bianca Drăgușanu a împlinit 44 de ani. Vedeta a fost răsfățată cu cadouri de zeci de mii de euro
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Vin schimbări radicale de temperatură în martie. Experții vorbesc despre „o anomalie atmosferică de proporții”