Volei: Speranță și resemnare după cuplajul de la Polivalenta din Piatra Neamț

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Fetele de la Unic nu s-au ridicat la nivelul așteptărilor spectatorilor

Voleibaliștii de la VCM LPS mai cred în șansa de a prinde locul patru înainte de turneul play off după ce s-au impus în fața rivalilor de la Baia Mare. Fetele de la Unic au pierdut însă derby-ul cu Dinamo și vor avea o misiune infernală pentru a prinde un loc de cupă europeană.

Spectatorii care au urmărit cele două dispute la fileu programate sâmbătă după amiază în sala Polivalentă au avut parte de satisfacții doar din partea echipei masculine de volei.

Cuplaj voleibalistic la Polivalenta din Piatra Neamț. Meciuri pe muchie de cuțit înainte de play-off

În meciul care a deschis cuplajul voleibalistic, VCM LPS Piatra Neamț s-a impus fără probleme cu 3:0, în fața adversarilor de la Știința Explorări Baia Mare, contracandidata nemțenilor pentru ocuparea locului 4 înainte de turneul play off.

Fetele de la Unic și-au dezamăgit însă fanii în cel de-al doilea meci al zilei, după ce au fost învinse de Dinamo București. Chiar dacă au dat senzația că se pot impune după ce au egalat situația pe tabelă, nemțencele au trebuit să se recunoască învinse cu 1:3 de formația din Capitală.   

„Sunt supărată, puteam face astăzi un meci bun şi o surpriză mare. Mă uitam la Dinamo şi mi se părea că nu mai este echipa din anii trecuţi, poate este şi obosită. Îmi pare rău că nu am reuşit să profităm",a spus Mihaela Voivod, antrenoarea de la Unic Piatra Neamț.

Rămâi pe neamt.adevarul.ro să afli cele mai importante ştiri din judeţ.

Mai multe pentru tine:
Ce spun psihologii despre oamenii care păstrează pungile, borcanele goale, hârtia de ambalaj „pentru orice eventualitate”
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
În timp ce Katy Perry e îndrăgostită lulea de Justin Trudeau, Orlando Bloom nu mai acceptă să aibă orice iubită
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Presupusul iubit al Rodicăi Stănoiu dezvăluie, în sfârșit, adevărul despre relația lor. Marius Calotă spune cine moștenește averea de milioane de euro VIDEO
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Ce spune despre România un vlogger american ce a fost arestat în Rusia: Nu există nimic similar!
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile